Poetul, eseistul şi publicistul Vasile Dan a fost desemnat, marţi, câştigător al celei de-a XXX-a ediţii a Premiului Naţional de Poezie ‘Mihai Eminescu’ pentru Opera Omnia, a anunţat preşedintele Fundaţiei Culturale ‘Hyperion- Caiete Botoşănene’ Gellu Dorian.
Potrivit acestuia, laureatul Premiului Naţional de Poezie ‘Mihai Eminescu’ pentru Opera Omnia pentru anul 2020 a fost desemnat de un juriu al cărui preşedinte este Nicolae Manolescu, cel care deţine şi funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România.
Vasile Dan este redactor-şef fondator al revistei ‘Arca’, din februarie 1990, şi preşedinte al filialei din Arad al Uniunii Scriitorilor din România, dar şi membru al Consiliului de Conducere a al Uniunii Scriitorilor din România.
‘Este un poet care vine între promoţiile ’70-’80 de interferenţă, cu o poezie laconică bine conturată în spaţiul poeziei româneşti contemporane’, a afirmat Gellu Dorian.
Vasile Dan urmează să primească trofeul şi titlul de cetăţean de onoare în cadrul unei gale care urmează să fie organizată pe 15 ianuarie 2022 la Botoşani.
El s-a născut la 8 mai 1948 în comuna Cheţani, judeţul Mureş, într-o familie de ţărani. A urmat Şcoala gimnazială la Cheţani, iar apoi Liceul ‘George Bariţiu’ la Cluj. Este licenţiat al Facultăţii de filologie (1972) la Oradea şi al Facultăţii de ziaristică din Bucureşti (1985, curs fără frecvenţă).
A debutat cu volumul ‘Priveliştile’ (versuri, 1977), care a primit premiul de debut al editurii Facla.
În 2007 a obţinut premiul ‘Opera Omnia’ al Filialei Arad a Uniunii Scriitorilor din România, iar în 2000 premiul ‘Octav Şuluţiu’ al Revistei Familia din Oradea. În 2015 a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru cartea de poezie ‘Lentila de contact’.
A fost nominalizat de Uniunea Scriitorilor din România de două ori (2016 şi 2017) la Premiul ‘Cartea anului’ (pentru ‘Lentila de contact’ – 2015) şi ‘Focul rece şi alte poesii’ (2018) şi Premiul ‘Scriitorul Anului’ (2018).
Vasile Dan a fost decorat cu Ordinul Naţional pentru Merit, în grad de ofiţer, în 2000 de Preşedintele României, Emil Constantinescu, pentru realizări artistice şi promovarea culturii, şi a fost decorat de Preşedintele României, Traian Băsescu în 2010 cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria A – Literatură. De asemenea, a primit Premiul Special ‘Principesa Margareta a României’, Săvârşin, în 2006.