Botoşani: Purtarea măştii de protecţie va deveni obligatorie în preajma unităţilor de învăţământ

0
29

urtarea măştii de protecţie va deveni obligatorie, începând de marţi, în preajma unităţilor de învăţământ din judeţul Botoşani, potrivit unei hotărâri adoptate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), informează Instituţia prefectului. ‘Începând cu data de 6 octombrie 2020, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie pe o rază de 100 metri în jurul unităţilor unităţilor de învăţământ din judeţul Botoşani, precum şi în perimetrul acestora’, se arată în comunicatul transmis de Prefectura Botoşani. Pe de altă parte, poliţiştii informează că în ultimele 24 de ore la nivelul judeţului Botoşani au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală. Amenzile au fost dispuse în urma unor verificări pe care oamenii legii le-au efectuat la 82 de firme şi 118 mijloace de transport, în cadrul unei acţiuni de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Sursa: AGERPRESS