AcasăStiri generaleBrăila: Au fost deschise două noi centre de vaccinare anti-COVID în municipiu

Brăila: Au fost deschise două noi centre de vaccinare anti-COVID în municipiu

Două noi centre de vaccinare anti-COVID au fost deschise începând de luni în municipiul Brăila, numărul centrelor din oraş ajungând astfel la trei, potrivit informaţiilor furnizate de Instituţia Prefectului Judeţul Brăila.

Astfel, a fost deschis un centru în sala de sport a Şcolii Gimnaziale ‘Nedelcu Chercea’ şi unul într-un spaţiu pus la dispoziţie de Şantierul Naval VARD Brăila, programul în ambele locaţii fiind de luni, până vineri, între orele 8,00- 16,00.

În municipiul Brăila, până la deschiderea celor două, funcţiona un singur centru de imunizare, amenajat în cadrul Liceului Tehnologic ‘Anghel Saligny’ şi deschis de luni, până duminică, între orele 8,00-20,00.

În judeţ mai sunt funcţionale alte două centre, unul la Spitalul Orăşenesc Făurei, deschis de luni până duminică, între orele 8,00-14,00, şi unul în incinta Mall Brăila din comuna Chiscani, deschis de luni, până duminică, între orele 8,00-20,00.

Potrivit datelor oficiale făcute publice de ISU Brăila, de la începutul pandemiei, în judeţul Brăila s-au vaccinat în total 132.685 de persoane, dintre care 74.891 şi cu doza a doua şi 9.684 şi cu doza a treia (booster).

De la începutul pandemiei, în Brăila au fost confirmate cu noul tip de coronavirus 20.346 persoane, dintre care 1.116 au fost declarate decedate. AGERPRES / (AS – autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks