AcasăStiri generaleBrăila: Licitaţie pentru Programul 'lapte-corn-fructe'; contractul este pe doi ani şi poate...

Brăila: Licitaţie pentru Programul ‘lapte-corn-fructe’; contractul este pe doi ani şi poate ajunge la 11 milioane lei

Consiliul Judeţean (CJ) Brăila a lansat în SEAP licitaţia privind încheierea unui acord cadru, pentru următorii doi ani şcolari, respectiv 2021-2022 şi 2022-2023, în cadrul Programului ‘lapte-corn-fructe’, finanţare care poate ajunge până la 11 milioane lei.

Potrivit anunţului din SEAP, licitaţia este împărţită pe trei loturi, pentru componenta ‘Corn’ valoare maximă fiind de 4.660.656 lei fără TVA, pentru ‘Lapte şi produse lactate’ – 4.268.000 lei fără TVA, iar pentru ‘Fructe’ (mere) – 1.968.000 lei fără TVA.

Ofertele se pot depune până pe 30 septembrie, ceea ce înseamnă că produsele vor ajunge la elevi după începerea anului şcolar, în comparaţie cu ultimii doi ani, când CJ a organizat licitaţia înaintea începerii noului an şcolar.

Preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a precizat că licitaţia pentru Programul ‘lapte-corn-fructe’ a demarat târziu deoarece ‘Ministerul Educaţiei a întârziat cu elaborarea normelor metodologice’.

CJ Brăila a încheiat în 2019 un acord cadru pentru furnizarea şi distribuirea de produse de panificaţie, produse lactate şi fructe proaspete în şcoli tot pe doi ani şcolari, valoarea totală a contractului fiind de aproximativ 12 milioane lei, fără TVA, dintre care pentru lotul I (produse panificaţie), valoarea maximă a fost de 5.101.824, fără TVA, pentru lotul al II-lea (produse lactate) – 4.765.440 lei, fără TVA, iar pentru lotul al III-lea (mere) – 2.119.920 lei, fără TVA. AGERPRES / (AS – autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks