AcasăStiri generaleBrăila: Protest al poliţiştilor din Penitenciarul Tichileşti, anunţat pentru miercuri în faţa...

Brăila: Protest al poliţiştilor din Penitenciarul Tichileşti, anunţat pentru miercuri în faţa sediului Instituţiei Prefectului

Angajaţii Penitenciarului de Minori şi Tineri Tichileşti, membri ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare (SNPP), anunţă că vor participa la un miting de protest care va fi organizat de Federaţia PUBLISIND miercuri, 10 februarie, începând cu ora 10,00, în faţa sediului Instituţiei Prefectului Brăila. ‘Acţiunea de protest vizează protejarea drepturilor salariale, precum şi pentru eliminarea discriminărilor. Cerem tratament egal cu poliţiştii (titlul de specialist de clasă) şi cu ceilalţi salariaţi din structura de apărare naţională. (…) Ştim că se aşteaptă să obosim, dar îi vom dezamăgi. Vom continua să facem scut în faţa salariaţilor din penitenciare, dar şi ai celorlalţi din sistemul public. Haideţi în stradă! Ne opunem tăierilor de salarii şi posturi, pentru că exact asta va urma’, se arată într-un comunicat de presă semnat de preşedintele Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare – filiala Tichileşti, Marcel Enache. Conform sursei citate, protestul este organizat deoarece Poliţia Penitenciară este singura instituţie din structura de apărare naţională care nu acorda titlul de specialist de clasă prevăzut de lege, ultima instituţie din structura de apărare naţională ca procent de posturi ocupate raportat la posturile prevăzute în norme şi în standarde, prima instituţie din România care, în 2021, poate scădea sub nivelul de 50% de posturi vacante faţă de standardele în vigoare, în eventualitatea unui buget subdimensionat, prima instituţie din România la numărul de ore suplimentare de muncă prestate (peste un milion anual), prima instituţie din structura de apărare cu risc major de a nu reuşi ocuparea în 2021 a posturilor aflate în proceduri de concurs din 2020, din lipsa de buget, precum şi prima instituţie din Romania ca vechime a tehnicii din dotare. Printre revendicările protestatarilor se regăsesc: asigurarea fondurilor necesare pentru ocuparea, în cursul anului 2021, a unui număr suplimentar de 2.000 posturi, faţă de situaţia din ianuarie 2020; efectuarea modificărilor normative necesare în vederea acordării titlului de specialist de clasă pentru poliţiştii de penitenciare, similar poliţiştilor; respectarea Legii nr 153/2017, respectiv a prevederilor referitoare la aplicarea (etapizată) a actului normativ, pentru anul 2021; indexarea pensiilor poliţiştilor de penitenciare trecuţi în rezervă, cel puţin cu valoarea inflaţiei; acordarea suplimentului de risc COVID-19 pentru personalul implicat în activităţi generatoare de riscuri pe această linie; punerea în aplicare a Deciziilor ICCJ nr 51/2019, privind plata corectă a salariului şi respectiv nr 65/2020, privind plata corectă a orelor suplimentare; plata indemnizaţiei de concediu cu sporuri, urmare a sentinţelor civile existente, precum şi a modificărilor legislative intervenite; îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi a dotărilor prin aplicarea prevederilor convenite în Acordul colectiv la nivelul grupului de unităţi (alocarea bugetului necesar).

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks