AcasăStiri generaleBrăila: Urmărit internaţional pentru infracţiuni comise în Germania, prins şi încarcerat de...

Brăila: Urmărit internaţional pentru infracţiuni comise în Germania, prins şi încarcerat de poliţişti

Un bărbat de 41 de ani, urmărit la nivel internaţional pentru infracţiuni comise în Germania, a fost prins de poliţiştii brăileni şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ.

‘Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au dus la îndeplinire un mandat de executare a pedepsei închisorii. Astfel, pe raza municipiului Brăila a fost depistat un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Brăila, urmărit la nivel internaţional, pe numele căruia autorităţile judiciare din Germania au emis mandat european de arestare pentru comiterea infracţiunilor de furt şi distrugere. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Brăila’, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Brăila.

Bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează a fi prezentat Curţii de Apel Galaţi cu propunere de arestare în vederea extrădării.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks