AcasăStiri generaleBraşov: Iaurtul nedistribuit elevilor în programul 'Laptele şi cornul', redistribuit Băncii Regionale...

Braşov: Iaurtul nedistribuit elevilor în programul ‘Laptele şi cornul’, redistribuit Băncii Regionale de Alimente

Peste 40.000 de cutii de iaurt, comandate în cadrul programului guvernamental ‘Laptele şi cornul’ pentru perioada în care elevii braşoveni vor fi în vacanţă, vor fi redistribuite, de către Consiliul Judeţean Braşov, către Asociaţia Banca Regională pentru Alimente Braşov.

Forul judeţean braşovean a aprobat, marţi, redistribuirea produselor lactate contractate, anterior, pentru a fi livrate în şcolile braşovene la data de 12 aprilie, când ar fi trebuit să se întoarcă la cursuri elevii, către Banca Regională pentru Alimente, urmând ca aceasta să le redistribuie, ulterior, către persoanele aflate în nevoie.

Metodologia de redistribuire a produselor lactate, de panificaţie şi fructe din programul ‘Laptele şi cornul’ a fost aprobată printr-o Hotărâre de Guvern, în 24 februarie şi prevede posibilitate ca, în situaţia suspendării cursurilor în unităţile de învăţământ preuniversitar, aceste produse pot fi donate organizaţiilor umanitare, unităţilor sanitare, de asistenţă socială ori de îngrijire medicală şi asistenţă socială, precum şi în favoarea beneficiarilor legii venitului minim garantat.

În total, Consiliul Judeţean Braşov avea contractate 42.000 de cutii de iaurt pentru a fi livrate în şcolile din judeţ.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks