AcasăStiri generaleBraşov: Indemnizaţie pentru bunicii care îşi cresc nepoţii şi vouchere pentru creşă...

Braşov: Indemnizaţie pentru bunicii care îşi cresc nepoţii şi vouchere pentru creşă – propuse de PNL

Consilierii liberali din municipiul Braşov propun acordarea unor vouchere educaţionale pentru părinţii copiilor pentru care nu se găsesc locuri în creşele de stat, respectiv a unei indemnizaţii pentru bunici, ambele în cuantum de 525 lei pe lună.

Consilierul liberal Pamela Diaconu a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că grupul liberal din Consiliul Local Braşov a depus un proiect de hotărâre care prevede acordarea acestui sprijin familiilor care doresc să-şi ducă copilul la o creşă de stat însă nu reuşesc acest lucru, condiţia fiind să nu fi refuzat un loc într-o astfel de instituţie.

Conform lui Diaconu, suma de 525 de lei reprezintă echivalentul costului mediu lunar de întreţinere pentru copiii care frecventează creşele din sistemul public în prezent, cuantumul acestui ajutor financiar urmând să fie stabilit, anual, prin Hotărâre de consiliu local.

Voucherul va putea fi folosit exclusiv pentru plata unor servicii educaţionale într-o unitate de educaţie timpurie preşcolară, a precizat consiliera PNL.

În ce priveşte indemnizaţia, de aceasta ar putea beneficia inclusiv bunicii care au nepoţi ce rezultă dintr-o relaţie de adopţie.

Potrivit proiectului de HCL prezentat de Pamela Diaconu, voucherul educaţional nu va putea fi cumulat cu indemnizaţia pentru bunici.

Consilierul PNL a arătat că, la nivelul municipiului Braşov, numărul locurilor în creşe este mult redus comparativ cu cererea, menţionând că, în prezent, există opt creşe, cu 805 locuri disponibile, care, în pandemie, au fost reduse la 602 locuri.

Totodată, ea menţionat că, în 2020, în judeţul Braşov, s-au născut 6101 de copii, din care pentru 2101 părinţii au ales domiciliul în municipiul Braşov.

‘Considerăm că trebuie găsite soluţii temporare, până când presiunea pe creşele din sistemul public va dispărea (…) iar o modificare a Regulamentului de înscriere nu va rezolva problemele’, a declarat consilierul PNL Pamela Diaconu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks