AcasăStiri generaleBraşov: Peste 500 de paturi pentru bolnavi COVID-19 disponibile în judeţ, cu...

Braşov: Peste 500 de paturi pentru bolnavi COVID-19 disponibile în judeţ, cu 57 de terapie intensivă

În spitalele din judeţul Braşov există, în prezent, 520 de paturi pentru bolnavi COVID-19, dintre care un număr de 57 sunt pentru terapie intensivă, (ATI şi terapie intensivă intermediară), a declarat luni, într-o conferinţă de presă, directorul executiv al DSP Braşov, Camelia Bularca.

Ea a menţionat că pe aceste secţii ATI sunt internate acum doar persoane nevaccinate.

Conform şefei DSP Braşov, în prezent, pe lângă Spitalul Clinic Judeţean Braşov, unde modularul COVID-19 funcţionează la capacitate maximă – 28 locuri, alte cinci spitale din judeţ sunt pentru bolnavi COVID-19, fiind vorba despre Spitalul CFR din municipiul Braşov şi cele orăşeneşti respectiv municipale din Zărneşti, Rupea, Săcele şi Făgăraş.

‘Nu avem persoane nevaccinate la ATI’, a subliniat Bularca, care a făcut apel către populaţia nevaccinată să se imunizeze în condiţiile în care, în judeţ, în prezent, sunt 20 de centre deschise, cu program între orele 8,00 – 20,00.

Directorul DSP Braşov a făcut, de asemenea, un apel către populaţia judeţului să se prezinte în centrele de testare acreditate şi numai cazurile grave să solicite testare la domiciliu, în condiţiile în care, zilnic, se efectuează 2.500-3.000 de teste.

Astfel, ea a precizat că, în prezent, teste COVID-19 se efectuează la Spitalele de Copii, cel de Pneumoftiziologie şi la Regina Maria, precum şi la cele două din Spitalul de la Codlea şi în patru farmacii acreditate, dintre care două în municipiul Braşov, una din Codlea şi una din Hărman.

De asemenea, ea a menţionat că şi medicii de familie au posibilitatea de a folosi teste antigen pentru depistarea infecţiei cu SARS-COV-2.

Prefectul Braşovului, Cătălin Văsii, a remarcat, în aceeaşi conferinţă de presă, că la nivelul judeţului s-a depăşit numărul de 400.000 de doze de vaccin folosite, 45.000 de persoane fiind vaccinate în ultimele două săptămâni, el menţionând şi că Braşovul a rămas în top în ceea ce priveşte campaniile de imunizare organizate de companii. AGERPRES / (A – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks