Acasă93Braşov: Proteste ale sindicaliştilor din CFR; intrarea în vigoare a statutul personalului...

Braşov: Proteste ale sindicaliştilor din CFR; intrarea în vigoare a statutul personalului feroviar-printre principalele doleanţe

Câteva zeci de persoane au protestat, miercuri, în faţa Prefecturii din Braşov, faţă de situaţia în care se află sistemul feroviar din România, una dintre principalele nemulţumiri ale ceferiştilor prezenţi fiind legată de prorogarea legii privind statutul personalului feroviar până la 1 aprilie 2022. Conform liderilor sindicali prezenţi, pichetarea a fost organizată de Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane, alături de Federaţia Elcatel, afiliate BNS, la nivel naţional. În discursurile rostite în faţa protestatarilor, înarmaţi cu vuvuzele şi pancarte, liderii Elcatel din regiunea Centru au reclamat atât situaţia ‘disperată’ în care se află personalul CFR, unul îmbătrânit şi redus semnificativ numeric în ultimii ani, cât şi lipsa investiţilor din sectorul feroviar în ultimii 30 de ani. ‘Ne-am prezentat aici să le aducem aminte conducătorilor că şi noi existăm. (…) Dragi politicieni, am ieşit la vot şi v-am votat. Credeţi că statutul nostru este votul vostru? Nu mă încălzeşte că ies la pensie cu doi-trei ani mai devreme. Calea ferată a ajuns într-o zonă roşie, e pe punctul de a colapsa. Investiţiile în ultimii 30 de ani au ajuns spre zero. S-a ajuns să plimbe o locomotivă un vagon pe calea ferată. Şi voi visaţi la trenuri de mare viteză!’, a afirmat liderul sindical Cosmin Sorin Miclos. O altă doleanţă a protestatarilor este acordarea sporului de noapte personalului din CFR. ‘Nu avem spor de antenă, de radiaţii, de calculator. Avem un singur spor, pe cel de noapte. Sporul de noapte l-am cerut pentru că noi muncim şi noaptea, şi sâmbătă şi duminică, când alţii chefuiesc’, a afirmat un alt sindicalist, prezent la protest.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks