AcasăStiri generaleBraşov: Reduceri de taxe pentru patronii restaurantelor şi cafenelelor din municipiul reşedinţă...

Braşov: Reduceri de taxe pentru patronii restaurantelor şi cafenelelor din municipiul reşedinţă şi Poiană în 2022

Firmele braşovene din domeniul HoReCa, unul dintre sectoarele grav afectate de măsurile luate pentru limitarea pandemiei de COVID-19, vor beneficia în 2022 de o serie de facilităţi acordate de municipalitate, sub forma reducerii unor taxe.

Aceste facilităţi, adoptate de Consiliul Local Braşov, vizează taxa pentru activităţi economice din domeniul alimentaţiei publice şi cea pentru ocuparea domeniului public, în cazul teraselor, în cuantum de 40-60%.

Astfel, taxa pentru eliberarea/ vizarea anuală a autorizaţiei privind desfăşurarea unor activităţi de alimentaţie publică va fi redusă cu 60%, indiferent de suprafaţa ocupată.

În cazul agenţilor economici cu terase, în sezonul de vară, pentru ocuparea domeniului public taxa va fi redusă cu 40%, iar în sezonul de iarnă, de 60%.

De aceste facilităţi vor beneficia atât agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în municipiul Braşov, cât şi cei care funcţionează în staţiunea Poiana Braşov. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks