Acasă652Braşov: Structura organizatorică şi organigrama noului Spital Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli...

Braşov: Structura organizatorică şi organigrama noului Spital Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase, aprobate de Consiliul Judeţean

Consiliul Judeţean (CJ) Braşov a aprobat miercuri, într-o şedinţă extraordinară, structura organizatorică şi statul de funcţii ale noului Spital Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase.

Conform hotărârii adoptată de consilierii braşoveni, structura Spitalului de Pneumoftiziologie va fi completată cu cea a Spitalului de Boli Infecţioase, unitate sanitară care a fost desfiinţată, fiind alocate, în cadrul noului spital, cu un total de 107 paturi pentru cele două secţii clinice – adulţi şi copii. Din totalul acestor paturi, 10 sunt rezervate compartimentului HIV/SIDA.

Alte 12 paturi sunt destinate spitalizării de zi.

În aceeaşi şedinţă, CJ Braşov a aprobat organigrama noului spital, în cadrul căruia, pentru cele două secţii clinice de infecţioase, în total, au fost transferate 75 de funcţii de execuţie şi patru de conducere.

Totodată, consilierii braşoveni au aprobat o rectificare bugetară, la solicitarea conducerii Spitalului de Pneumoftiziologie, care a cerut preluarea bugetului fostului Spital de Boli Infecţioase şi o suplimentare de aproximativ 105.000 de lei pentru cheltuieli de personal – sumele provenind din sponsorizări şi recuperarea unor plăţi efectuate în anii anteriori, precum şi cu 24.000 de lei pentru plata chiriei imobilului, din subvenţii provenind de la CJ Braşov. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks