AcasăStiri generaleBraşov: Trei brăţări posibil dacice - cea mai importantă descoperire arheologică de...

Braşov: Trei brăţări posibil dacice – cea mai importantă descoperire arheologică de amator din judeţ

Trei brăţări, care ar putea data din perioada dacică, au ajuns în custodia Direcţiei Judeţene de Cultură Braşov, după ce au fost descoperite în judeţ, în zona comunei Hoghiz, de un amator, cu detectorul de metale.

‘Din punctul de vedere al Direcţiei de Cultură Braşov, este cea mai importantă, cea mai valoroasă descoperire, acestea fiind primele obiecte găsite grupate, ca tezaur’, a precizat, pentru AGERPRES, Raluca Postulea, consilier la Direcţia Judeţeană de Cultură Braşov.

Aceasta a precizat că deocamdată nu se poate preciza vechimea celor trei obiecte, acestea urmând să fie analizate de specialişti.

Totodată, reprezentanta Direcţiei de Cultură a menţionat că în zona respectivă şi, de altfel, pe întreg teritoriul judeţului Braşov, nu a fost descoperit, până în prezent, niciun obiect din perioada dacică. Astfel, dacă se va dovedi că cele trei brăţări au peste 2000 de ani vechime, în zona localităţii Lupşa, unde au fost descoperite, se va realiza, în viitor, o cercetare arheologică.

Cele trei brăţări, dintre care una este mai ornamentată, cu capete antropomorfe, şi două simple, cu profil rotunjit, au fost descoperite, în 1 decembrie, de un braşovean, arheolog amator, care are autorizaţie pentru folosirea detectorului de metale şi care a mai predat, în timp, obiecte astfel scoase la lumină Direcţiei de Cultură. Unul dintre acestea, o sabie, se află în prezent la Muzeul Judeţean de Istorie Braşov.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks