Acasă55Budăi: Noi în România nu mai avem impozitare unică

Budăi: Noi în România nu mai avem impozitare unică

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a afirmat, marţi, că în România nu mai există o cotă unică de impozitare, dând ca exemple scutirile acordate celor cu venituri mici sau cele două tipuri de impozitare pentru societăţile comerciale.

‘Noi în România nu mai avem impozitare unică. (…) Avem pensionari care până la 2.000 de lei nu plătesc absolut niciun leu impozit şi se plăteşte doar pentru suma de peste 2.000 de lei. Avem în economie (…) societăţi comerciale care plătesc 1% impozit pe venit, alţii care plătesc 16% impozit pe profit şi exemplele pot continua’, a declarat Budăi la Ploieşti, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a adăugat că liderul social-democrat, Marcel Ciolacu, s-a referit în special la deducerile care ar putea fi acordate celor cu venituri mici atunci când a adus în discuţie problema impozitării progresive.

‘Când a vorbit Marcel Ciolacu de impozitare progresivă, nu s-a gândit la a introduce, în primă fază (…), cote mai mari de impozitare, ci, din cauza problemelor apărute cu preţurile (…), să acordăm anumite deduceri pentru cei cu salarii mai mici. Asta a fost baza discuţiei, nu neapărat pentru a introduce categorii de impozite mai mari. Va solicita preşedintele partidului o discuţie în coaliţie, ce va ieşi din coaliţie, vom comunica’, a precizat ministrul social-democrat.

Marius Budăi a participat, marţi, la o conferinţă de presă organizată la sediul PSD Ploieşti.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks