AcasăStiri generaleBuget participativ de 2.000.000 de lei pentru bucureşteni; suma va fi dublată...

Buget participativ de 2.000.000 de lei pentru bucureşteni; suma va fi dublată de anul viitor (proiect)

Bucureştenii vor putea propune proiecte care să implice costuri maxime de 500.000 lei în cadrul procesului de bugetare participativă, conform unei iniţiative supuse dezbaterii publice pe site-ul Primăriei Capitalei.

Potrivit proiectului, suma totală destinată bugetării participative în anul 2021 este de 2.000.000 lei.

Începând cu anul 2022, valoarea bugetului va fi de 4 milioane de lei, însă cuantumul propus poate suferi modificări în funcţie de decizia CGMB.

‘Bugetarea participativă este un proces derulat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin care ideile şi iniţiativele cetăţenilor Bucureştiului se transformă în proiecte derulate de către administraţia publică locală pentru rezolvarea unor probleme de interes pentru comunitatea locală. Procesul presupune asumarea de către societatea civilă a unui rol de participant activ în definirea şi abordarea problemelor comunităţii’, se arată în preambulul regulamentului.

Anual, în urma derulării procesului de bugetare participativă, proiectele selectate vor fi cuprinse în bugetul de venituri şi cheltuieli al Municipiului Bucureşti pentru acel exerciţiu bugetar şi implementate prin grija direcţiilor de specialitate din cadrul PMB sau al instituţiilor subordonate CGMB.

Propunerile de proiecte trebuie să se încadreze într-unul din următoarele domenii: mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei; amenajare spaţii verzi, amenajare spaţii publice; digitalizare; punere în siguranţă, reabilitare sau restaurare a unor monumente istorice sau a unor componente ale unor ansambluri monument istoric aflate în domeniul public sau privat al Municipiului Bucureşti; protecţia mediului/animalelor; sport.

Proiectul trebuie să fie sau să poată fi asimilat unei investiţii aflate în competenţa PMB sau a instituţiilor subordonate CGMB şi să vizeze un bun administrat de Municipiul Bucureşti.

Pot face propuneri în cadrul procesului de bugetare participativă toţi cetăţenii care locuiesc, lucrează sau studiază în Municipiul Bucureşti şi au vârsta de minimum 18 ani. De asemenea, pot înainta propuneri de proiecte ONG-urile care au sediul social/filială în Municipiul Bucureşti sau care, prin activitatea lor, contribuie la rezolvarea unor probleme ale Capitalei, chiar dacă nu îşi au sediul sau filiala în acest oraş.

Proiectele vor fi introduse în lista generală de propuneri şi vor fi filtrate, analizate şi fuzionate (în cazul în care sunt complementare) de către Comisia de evaluare, care va elabora lista cu proiectele eligibile. Din comisie vor face parte reprezentanţi ai aparatului de specialitate, ai CGMB şi ai societăţii civile, cu expertiză de cel puţin trei ani în desfăşurarea programelor de implicare civică, propuşi de primarul general.

Toate proiectele declarate eligibile vor fi supuse votului cetăţenilor. Durata maximă de implementare pentru proiectele declarate câştigătoare este de cel mult 24 de luni. Iniţiatorul proiectului va fi angrenat ca observator în procesul de implementare a acestuia, dacă doreşte, reiese din regulamentul supus dezbaterii publice.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks