AcasăStiri generaleBujduveanu: Regulamentul de parcare restabileşte ordinea în Bucureşti; tarifele pentru zona centrală...

Bujduveanu: Regulamentul de parcare restabileşte ordinea în Bucureşti; tarifele pentru zona centrală – revizuite

Regulamentul de parcare ce se va aplica din 15 august restabileşte ordinea în Bucureşti, a declarat, miercuri, viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu, atrăgând atenţia că domeniul public aparţine tuturor.

El a scris pe Facebook că obiectivul principal al acestei iniţiative este să elibereze domeniul public de maşini parcate neregulamentar.

‘Nemulţumirile exprimate public vin mai ales din partea unei minorităţi, acei ‘privilegiaţi’ care parchează oriunde, oricând şi oricât timp consideră ‘domniile lor’. Blochează staţii de autobuz, banda de circulaţie sau trotuare, pe principiul ‘că se poate!”, a spus Stelian Bujduveanu.

Potrivit acestuia, ocuparea domeniului public după bunul plac nu constituie o opţiune, iar regulile care se impun sunt vechi, noutatea fiind că acestea restabilesc ordinea în Bucureşti.

El a punctat că întotdeauna a fost interzisă parcarea pe trotuare, ocuparea locului de parcare public s-a făcut contra cost şi că foarte rar au fost aplicate sancţiuni pentru nerespectarea regulilor de oprire/staţionare/parcare pe drumurile publice.

Stealian Bujduveanu a declarat că, până pe 15 august, Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, Brigada Poliţiei Rutiere a Capitalei şi Compania Municipală de Parking desfăşoară o amplă acţiune de informare a şoferilor referitor la regulile de parcare în Bucureşti.

Potrivit acestor reguli, cetăţenii care parchează pe trotuare sau pe carosabil, în dreptul indicatoarelor de restricţii riscă să fie penalizaţi conform Codului rutier. Şoferii care parchează în locuri publice şi nu plătesc riscă suprataxa de 200 de lei.

‘Astăzi avem 12.190 de locuri de parcare în zona centrală. În fiecare lună, numărul acestor locuri de parcare va creşte cu câteva sute. Până anul viitor estimăm un număr de 30.000 de locuri de parcare în zona centrală, în interiorul inelului central de circulaţie’, a punctat Stelian Bujduveanu.

El a anunţat că, pentru a încuraja utilizarea corectă a domeniului public de către şoferi, va iniţia, luna aceasta, un proiect de revizuire a tarifelor, care face referire la comasarea zonelor 0 şi 1 şi stabilirea unui tarif unic, în valoare de 5 lei pe oră, pentru toate parcările publice din zona centrală (interiorul inelului central de circulaţie); transformarea parcărilor publice din zona centrală în parcări de reşedinţă, pe timpul nopţii, în intervalul orar 19,00 – 7,00, şi alocarea, pe bază de abonament lunar de noapte, în valoare de 50 de lei pe lună, rezidenţilor din zona centrală; reducerea valorii abonamentului lunar pentru zona 1 la una ‘suportabilă’ pentru populaţie. Potrivit viceprimarului Capitalei, cu acest tip de abonament, posesorii de maşini vor putea utiliza, într-o lună, în intervalul orar 7,00 – 19,00, spaţiile de parcare în oricare din zonele 1 sau 2.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks