AcasăPoliticaBurduja: România şi-a îndeplinit obiectivul de stocare a gazelor naturale pentru iarna...

Burduja: România şi-a îndeplinit obiectivul de stocare a gazelor naturale pentru iarna viitoare cu mai mult de 70 de zile înainte de termen

România are înmagazinate 2,878 miliarde metri cubi (mc) de gaze naturale, pentru un grad de umplere de 90,79%, ceea ce înseamnă că şi-a îndeplinit obiectivul de stocare a gazelor naturale pentru iarna viitoare cu mai mult de 70 de zile înainte de termen, a anunţat, joi, Ministerul Energiei.

Potrivit legislaţiei europene şi angajamentelor asumate la nivel de ţară, obiectivul de constituire de stocuri de gaze naturale de 90% din capacitatea de înmagazinare, pentru iarna 2024 – 2025, are termen limită data de 1 noiembrie 2024.

„Ne menţinem angajamentul din iarna trecută şi pentru iarna ce urmează: românii nu vor tremura nici de frig, nici de frica facturilor. România este, ca de fiecare dată, un partener solid pentru Uniunea Europeană. Prin respectarea acestor ţinte asumate, ţara noastră va juca în continuare rolul de pilon de stabilitate pentru întreg sectorul regional. Suntem pregătiţi de iarnă în ceea ce priveşte gazele naturale: putem produce aproximativ 25 milioane mc de gaze şi scoate din depozite alte circa 28 milioane mc de gaze în fiecare zi. Datorită investiţiilor Transgaz, dacă va fi o iarnă grea, există şi posibilitatea de a importa dinspre sudul României, din Turcia sau Grecia, gaze naturale sau GNL”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Acesta a precizat că de la 1 octombrie va începe activitatea şi la terminalul GNL de la Alexandroupolis, prin care se vor putea livra gaze din afara Federaţiei Ruse pentru restul Europei.

„O altă veste bună este şi că, de la 1 octombrie, va începe activitatea şi la terminalul GNL de la Alexandroupolis. Această unitate plutitoare de stocare şi regazificare este esenţială pentru Coridorului Vertical – o iniţiativă românească – prin care se vor putea livra gaze din afara Federaţiei Ruse pentru restul Europei. Astfel, reuşim să ne asigurăm securitatea energetică – cel puţin în ceea ce priveşte gazele naturale – prin diversificarea atât a surselor, cât şi a rutelor de aprovizionare cu gaze din import, la nevoie. Şi, la fel de important: sunt gata, dacă va fi nevoie, să-i ajutăm şi pe fraţii noştri de peste Prut. Mulţumesc tuturor celor care au contribuit la atingerea obiectivelor noastre, de la producătorii de gaz românesc la Romgaz şi Engie, care asigură capacitatea de înmagazinare de gaze a României, la utilizatorii de capacitate,” a adăugat Burduja.

Depogaz, companie deţinută 100% de către Romgaz, operează 5 depozite de înmagazinare, cu o capacitate activă totală de circa 2,87 miliarde mc/ciclu.

Potrivit sursei citate, situaţia actuală a capacităţilor operate de Depogaz se prezintă astfel: Bilciureşti – capacitate activă: 1,310 miliarde mc/ciclu; Urziceni – capacitate activă: 360 milioane mc/ciclu; Bălăceanca – capacitate activă: 50 milioane mc/ciclu; Sărmăşel – capacitate activă: 900 milioane mc/ciclu; Gherceşti – capacitate activă: 250 milioane mc/ciclu.

De asemenea, Depomureş, controlat de Engie, deţine un singur depozit, cu capacitate de 300 milioane mc/ciclu.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat miercuri că Uniunea Europeană are depozitele de gaze pline în proporţie de 90%, atingând acest nivel cu două luni înainte de data stabilită, ceea ce garantează alimentarea cu energie a blocului comunitar şi stabilitatea pieţelor energetice.

„Depozitele de gaze ale UE sunt acum pline în proporţie de 90%, atingând obiectivul nostru înainte de data limită, de 1 noiembrie”, a anunţat Von der Leyen, pe contul oficial de X.

Aceasta a subliniat că „impulsionând energiile regenerabile, economisind energia şi găsind noi furnizori, putem să înmagazinăm gaze pentru iarnă. Asta garantează alimentarea noastră cu energie şi menţine stabile pieţele energetice”.

De la invazia rusă în Ucraina, în februarie 2022, Europa a încercat să se rupă de dependenţa de gazul rusesc şi s-a angajat ferm în aprovizionarea cu gaze naturale lichefiate, mai scrie EFE.

De atunci, piaţa a fost foarte sensibilă la fluctuaţiile bruşte în ceea ce priveşte oferta privind această sursă de energie.

Sursa: AGERPRES

Articolul Burduja: România şi-a îndeplinit obiectivul de stocare a gazelor naturale pentru iarna viitoare cu mai mult de 70 de zile înainte de termen apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks