AcasăStiri generaleBuzău: Bărbat suspectat de contrabandă cu ţigări, în timp ce ar fi...

Buzău: Bărbat suspectat de contrabandă cu ţigări, în timp ce ar fi trebuit să se afle în carantină

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, care ar fi trebuit să stea în carantină deoarece intrase în contact cu o persoană diagnosticată cu COVID-19, a fost depistat miercuri de jandarmi în zona Pieţei Centrale din municipiul Buzău, având asupra sa ţigări netimbrate pe care ar fi încercat să le comercializeze, informează Inspectoratul Judeţean de Jandarmi.

Potrivit sursei citate, bărbatul a fost amendat cu 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii de carantină la domiciliu, iar pe numele său au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări.

‘În dimineaţa aceasta, un echipaj de Jandarmerie a depistat în zona Pieţei Centrale din municipiul Buzău un bărbat de 44 de ani, care avea asupra sa un bagaj voluminos, iar la vederea jandarmilor a afişat un comportament suspect şi a încercat să evite întâlnirea cu aceştia. Având în vedere acest aspect, jandarmii au trecut la legitimarea şi stabilirea identităţii acestuia, în urma verificările efectuate, fiind descoperite asupra buzoianului 9.720 ţigarete netimbrate, pe care le deţinea în vederea comercializării. Totodată, verificările au scos la iveală că acesta trebuia să fie în carantină la domiciliu, fiind contact cu un caz confirmat COVID-19’, menţionează reprezentanţii Jandarmeriei Buzău într-un comunicat de presă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks