Cele mai multe dosare instrumentate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au fost, la nivelul anului 2022, cele de evaziune fiscală, fenomen care, atrage atenţia sindicatul SindFisc, ar trebui ţinut sub control prin întărirea unor instituţii precum Serviciul Antifraudă.
Potrivit procurorilor, numărul dosarelor penale care vizează evaziunea fiscală este în scădere, dar, cu toate acestea, ocupă în continuare prima poziţie în topul cauzelor instrumentate în cadrul Parchetului.
‘În ceea ce priveşte numărul dosarelor penale înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, vă comunicăm faptul că, în anul 2022, numărul dosarelor de soluţionat s-a ridicat la 1.346 dosare (faţă de 1.342, în anul 2021). Referitor la tipologia infracţiunilor instrumentate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, precizăm că acestea sunt următoarele, potrivit normelor legale de competenţă: a. Infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei – 54 dosare în anul 2022 (faţă de 48, în anul 2021); b. Infracţiuni de evaziune fiscală – 265 de dosare, în anul 2022 (faţă de 316, în anul 2021); c. Infracţiuni de mare violenţă – 55 dosare, în anul 2022 (faţă de 74, în anul 2021); d. Infracţiuni de spălare de bani – 23 dosare, în anul 2022 (similar cu 2021)’, a transmis, pentru AGERPRES, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.
În contextul în care, la nivelul Guvernului, sunt căutate soluţii pentru reducerea cheltuielilor bugetare, sindicaliştii din Finanţe propun întărirea unor instituţii care să ajute la diminuarea fenomenului de evaziune fiscală şi modernizarea sistemelor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
‘Evaziunea fiscală în România este peste nivelul acela de suportabilitate, dar în orice stat există, iar fenomenul trebuie ţinut sub control. Unii îşi permit să nu plătească taxe şi impozite, alţii da, există o concurenţă neloială şi atunci fiecare încearcă să reziste pe piaţă, mă gândesc. Guvernanţii, dacă vor să reducă evaziunea fiscală, ar trebui să-şi respecte angajaţii din Finanţe, finanţându-le activitatea corect şi cu siguranţă vor avea rezultate mai bune. Este clar că este un cumul de factori. Ar trebui să ţină cont de identificarea surselor de evaziune fiscală, este nevoie de întărirea anumitor activităţi, în special cele de executare silită, de inspecţie fiscală, cele care direct pot contribui la mai buna colectare a taxelor la bugetul de stat. Trebuie umblat şi la legislaţie, politici care să încurajeze agenţii economici. Statul are rolul lui, mă refer şi la facilităţi fiscale, taxe mai mici, acolo unde se impun. Sunt instituţii care, din păcate, au fost slăbite, spre exemplu Serviciul Antifraudă. Pentru o mai bună colectare, trebuie ca odată pentru totdeauna sistemul informatic al ANAF să fie pus la punct’, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele SindFISC, Nicolae Toader.