AcasăStiri generaleBuzău: Femeia din Pogoanele care şi-a omorât copilulul în bătaie, condamnată definitiv...

Buzău: Femeia din Pogoanele care şi-a omorât copilulul în bătaie, condamnată definitiv la 14 ani de închisoare

Femeia din oraşul Pogoanele, care anul trecut şi-a omorât în bătaie băieţelul în vârstă de aproape doi ani şi jumătate, a fost condamnată la 14 ani de închisoare printr-o sentinţă definitivă pronunţată luni de Curtea de Apel Ploieşti.

Instanţa a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpată împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Buzău în 28 octombrie 2021, prin urmare a menţinut decizia iniţială, şi a dispus deducerea duratei măsurii internării provizorii şi a arestului preventiv al acesteia.

Femeia a fost internată provizoriu în perioada 5 martie – 14 iunie 2021 la Spitalul de Neuropsihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Buzău, iar ulterior a fost arestată preventiv, expertiza psihiatrică relevând că aceasta avea discernământ în momentul comiterii faptei.

Tragedia s-a petrecut pe 1 februarie 2021, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că femeia, în vârstă de 27 de ani la acea dată, şi-ar fi bătut copilul până l-a lăsat fără suflare, însă a declarat anchetatorilor că acesta s-ar fi accidentat în timp ce se juca cu cei doi fraţi mai mari.

Rezultatele necropsiei au indicat că moartea copilului a fost violentă, acesta suferind hemoragie intra-craniană. AGERPRES / (AS – autori: Anamaria Constantin, Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks