AcasăStiri generaleBuzău: Trei bărbaţi suspectaţi de falsificarea ITP-ului unui autoturism pentru încasarea asigurării,...

Buzău: Trei bărbaţi suspectaţi de falsificarea ITP-ului unui autoturism pentru încasarea asigurării, arestaţi preventiv

Trei bărbaţi din judeţul Buzău, suspectaţi că au falsificat inspecţia tehnică periodică a unui autoturism pentru a-i permite proprietarei să încaseze o asigurare, au fost arestaţi preventiv. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău transmis, joi, AGERPRES, suspecţii sunt cercetaţi pentru tentativă la înşelăciune, uz de fals, complicitate la fals informativ, complicitate la fals intelectual, fals informatic şi fals intelectual. ‘Cei trei bănuiţi, cu vârste cuprinse între 31 şi 46 de ani, din Râmnicu Sărat, respectiv Grebănu, au intrat în atenţia poliţiştilor în data de 3 august 2019, dată la care soţia uneia dintre persoanele cercetate a fost implicată într-un eveniment rutier. În vederea soluţionării cauzei, şoferiţa a prezentat şi depus ulterior la materialul dosarului penal un document din care reieşea că autovehiculul are inspecţie tehnică periodică valabilă’, se arată în comunicat. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că pe 5 august 2019, dată ulterioară producerii accidentului, soţul şoferiţei s-ar fi prezentat la o staţie de efectuare a inspecţiei tehnice periodice, administrată de un bărbat de 39 de ani, din Grebănu. În urma înţelegerii, administratorul staţiei l-ar fi instigat pe un angajat să încalce procedura de efectuare a inspecţiei tehnice periodice şi să nu facă identificarea autoturismului în raport cu documentele prezentate. ‘Aşadar, angajatul ar fi înscris în fals în certificatul de înmatriculare perioada valabilităţii inspecţiei tehnice periodice, facilitându-i proprietarului maşinii posibilitatea folosirii respectivului înscris pentru a beneficia de despăgubiri din partea societăţii de asigurări’, precizează IPJ Buzău. Cei trei bărbaţi au fost reţinuţi iniţial pentru 24 de ore, iar ulterior instanţa a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 30 zile.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks