AcasăStiri generaleCameră - Leoreanu (PNL): Premierul trebuie să aibă în atenţie coordonarea Planului...

Cameră – Leoreanu (PNL): Premierul trebuie să aibă în atenţie coordonarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă

Premierul trebuie să aibă în atenţie coordonarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a afirmat, marţi, deputatul PNL Laurenţiu Leoreanu, care a precizat că o astfel de opinie a avut-o şi în cadrul şedinţei Biroului Executiv Naţional al PNL.

‘Eu consider acest PNRR un fel de ‘Plan Marshall’ pentru statele UE, în care Comisia Europeană are rol de dirijor, dar şi de coordonator general privind articularea mecanismelor privind eligibilitatea proiectelor şi alocările de bani. România are şansa să se relanseze economic, dar, în acelaşi timp, să dea şi un nou start în dezvoltare. Drept pentru care consider că o aplicare mult mai atentă, mult mai articulată pe acest plan trebuie să se facă şi, într-adevăr, fiind un plan naţional, premierul trebuie să aibă în atenţie coordonarea acestui plan, bazându-se pe cei 2 piloni guvernamentali – mă refer la Ministerul Fondurilor Europene şi la Ministerul Finanţelor, dar, în acelaşi timp, premierul trebuie să monitorizeze, să coordoneze în relaţie directă cu preşedintele României’, a declarat Leoreanu la Parlament.

Potrivit acestuia, PNRR este foarte important pentru România ‘şi nu ne putem permite niciun fel de derapaj aici’.

În ceea ce priveşte activitatea ministrului Fondurilor Europene, deputatul PNL consideră că premierul este cel care trebuie să se exprime în privinţa evaluării activităţii fiecărui ministru.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks