AcasăStiri generaleCameră: Taxiurile vor trebui să aibă geamuri securizate, potrivit normelor europene

Cameră: Taxiurile vor trebui să aibă geamuri securizate, potrivit normelor europene

Taxiurile vor trebui să aibă geamuri securizate, potrivit normelor europene, altfel nu vor obţine certificatul RAR, potrivit proiectului pentru modificarea art.67 din Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, adoptat marţi de plenul Camerei Deputaţilor.

S-au înregistrat 279 de voturi în favoarea proiectului, un vot voturi împotrivă şi 13 abţineri.

Astfel, prevede proiectul, în cazul taxiurilor, pentru eliberarea certificatului de agreare de către RAR, vor fi aplicabile prevederile Regulamentului nr.43 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEEONU) – Dispoziţii uniforme privind omologarea materialelor pentru geamurile din sticlă securizată şi instalarea acestora pe vehicule.

În caz contrar, RAR nu va elibera certificatul de agreare.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect, care a fost adoptat de Senat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks