AcasăStiri generaleCaraş-Severin: Percheziţii la persoane bănuite că ar fi distribuit substanţe etnobotanice în...

Caraş-Severin: Percheziţii la persoane bănuite că ar fi distribuit substanţe etnobotanice în Reşiţa

Şase persoane din Reşiţa, bănuite că s-ar ocupa cu distribuirea de substanţe etnobotanice, au fost conduse la audieri, marţi, în urma unei acţiuni organizate de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Caraş-Severin, împreună cu procurorii DIICOT Caraş-Severin.

Potrivit unei informări a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin, poliţiştii au efectuat marţi cinci percheziţii domiciliare, în municipiul Reşiţa, la persoane bănuite de operaţiuni ilicite cu substanţe susceptibile că ar avea un efect psihoactiv.

‘În urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate diferite cantităţi de fragmente de natură vegetală, substanţă sub formă de pulbere şi doze pregătite pentru distribuţie. Substanţele psihoactive ar fi fost achiziţionate din Timişoara, ulterior fiind prelucrate şi vândute în doze de 0,5 grame, pentru sume cuprinse între 30 şi 50 de lei pentru o doză’, au precizat reprezentanţii IPJ Caraş-Severin.

Din verificări a reieşit că, în cursul anului 2020, şase persoane – patru bărbaţi şi două femei, s-ar fi ocupat cu distribuirea de etnobotanice către diferiţi consumatori din Reşiţa.

Patru dintre acestea au mai fost arestate preventiv, pentru acelaşi gen de fapte, însă după expirarea măsurii arestului preventiv, persoanele în cauză şi-au reluat activitatea infracţională.

Activităţile desfăşurate marţi de poliţiştii SCCO Caraş-Severin au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, IPJ Caraş-Severin şi al jandarmilor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks