AcasăStiri generaleCaraş-Severin: Trei pistoale şi peste 200 de proiectile, ridicate din locuinţa unui...

Caraş-Severin: Trei pistoale şi peste 200 de proiectile, ridicate din locuinţa unui bărbat din Reşiţa

Trei arme scurte, de tip pistol, dintre care una letală, cinci cartuşe cu glonţ şi peste 200 de proiectile metalice şi de cauciuc au fost ridicate de poliţişti din locuinţa unui bărbat din Reşiţa, bănuit că şi-ar fi împuşcat concubina cu un pistol de tip Airsoft, a informat joi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş- Severin. Din verificările poliţiştilor s-a stabilit că tânărul în vârstă de 27 de ani nu era autorizat pentru deţinerea, portul şi folosirea armelor supuse autorizării. ‘În cauză, poliţiştii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, lovire sau alte violenţe şi ameninţare’, a precizat IPJ Caraş-Severin. Bărbatul a fost reţinut miercuri seara pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Caraş-Severin, iar în cursul zilei de joi urmează să fie prezentat parchetului pentru dispunerea de măsuri legale. Fapta suspectului a ieşit la iveală după ce o femeie de 46 de ani, din Reşiţa, a solicitat, miercuri, sprijinul poliţiştilor, reclamând la numărul de urgenţă 112 că ar fi fost ameninţată şi împuşcată cu un pistol cu bile de către concubinul său, un bărbat în vârstă de 27 de ani, în locuinţa acestuia. Femeia s-a prezentat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, dar nu a rămas internată.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks