Acasă55Cărbunaru: În perioada următoare, se va găsi soluţia achitării despăgubirilor acordate în...

Cărbunaru: În perioada următoare, se va găsi soluţia achitării despăgubirilor acordate în dosarul Colectiv

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat, miercuri, că, în perioada următoare, cel mai probabil până la finalul acestei veri, Executivul, prin intermediul Ministerului de Finanţe, va găsi soluţia achitării despăgubirilor acordate în dosarul Colectiv.

‘Cu siguranţă, în perioada imediat următoare, cel mai probabil până la sfârşitul acestei veri, Guvernul, prin intermediul Ministerului de Finanţe, va găsi soluţia achitării acestor despăgubiri, cel mai probabil, prin intermediul ISU, pentru că şi aceasta a fost o discuţie legată de procedura de lucru, cum şi în ce manieră aceste despăgubiri să ajungă către cei care au primit prin acest proces îndelungat dreptul de a beneficia de ele. Deci, pot să vă confirm că această discuţie va fi urmată, aşa cum deja s-a comunicat, de achitarea integrală acestor despăgubiri, ca urmare a demersurilor pe care Ministerul de Finanţe le va face, iar Guvernul va transmite, prin intermediul ISU, aceste sume de bani beneficiarilor’, a explicat Cărbunaru.

Curţii de Apel Bucureşti a decis pe 12 mai că Primăria Sector 4 şi ISU Bucureşti-Ilfov vor plăti în solidar cu patronii clubului Colectiv şi doi pirotehnişti daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro către victimele incendiului din octombrie 2015 din Clubul ‘Colectiv’. De asemenea, trebuie plătite mai multor spitale din Bucureşti şi din ţară peste 8 milioane lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate şi rănite.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks