AcasăStiri generaleCaricaturi realizate între anii 1850 şi 1989, expuse la Palatul Suţu

Caricaturi realizate între anii 1850 şi 1989, expuse la Palatul Suţu

Caricaturi realizate între anii 1850 şi 1989, grupate sub genericul ‘Caricatură şi umor. O peniţă satirică din colecţiile Muzeului Municipiului Bucureşti’, vor fi expuse, începând de vineri, la Palatul Suţu. ‘Istoria s-a folosit constant de peniţa satirică, fiind cunoscute încă din antichitatea clasică desenele graffiti din oraşele romane, desene care satirizau nobili, împăraţi, funcţionari sau, pur şi simplu, oameni care aveau o fărâmă de putere, însă erau răi cu ceilalţi. Însă alţii erau preamăriţi, precum gladiatorii preferaţi, tribunii populari sau, pur şi simplu, se transmiteau mesaje politice. Fenomenul a traversat şi vremurile medievale, până la vestitul poet Francois Villon. În ceea ce priveşte zona ţării noastre, avem cu certitudine primele semne satirice prin revistele tipărite încă înainte de Cuza, dar care iau avânt în timpul domniei sale’, a declarat managerul Muzeului Municipiului Bucureşti, Adrian Majuru, coordonator al expoziţiei, potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, AGERPRES. Proiectul expoziţional a fost documentat din broşuri, almanahuri şi calendare dedicate: ‘Nichipercea’ (1859-1865), ‘Scrânciobul’ (1869), ‘Mefistofele’ (1876), ‘Ghimpele’ (1874-1876), ‘Calendarul Ghimpelui’ (1876), ‘Calendarul Puricelui’ (1880-1881); albumul ‘Contimporanii’ (1898); revistele ‘Veselia’ (1904-1905) şi ‘Piţigoiul’ (1946-1948). Unul dintre primii şi cei mai talentaţi slujitori ai satirei politice a fost ziaristul N.T. Orăşeanu, care s-a făcut cunoscut prin publicaţiile sale din ‘Cronica scandaloasă a Oraşului’, în perioada anilor 1858-1868, opinii pentru care a fost şi întemniţat. Alţi celebrii caricaturişti prezentaţi în expoziţie sunt Constantin Jiquidi, Nicolae Petrescu Găină, Ary Murnu şi N. Baboceanu, A. Mărculescu, Aurel Jiquidi, H. Gall, John Cobar, H. Lehrer şi M. Ramis, Vladimir Al. Donescu, Ion Anestin, Nell Cobar, Matty Aslan. ‘Expoziţia reprezintă o flanare istorică prin efortul de a determina schimbări de mentalitate şi comportamente cu ajutorul satirei, caricaturii şi umorului negru, uneori. Ce poate fi mai atrăgător decât să trecem cu umor şi haz pragul anilor, dintr-un an complicat şi greu de înţeles, 2020, către un 2021 mai cu speranţă’, precizează Adrian Majuru. Expoziţia poate fi vizitată până în martie 2021.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks