Acasă55Cătălin Drulă: USR cere Guvernului să sisteze orice formă de comerţ cu...

Cătălin Drulă: USR cere Guvernului să sisteze orice formă de comerţ cu Rusia

Uniunea Salvaţi România cere Guvernului să sisteze orice formă de comerţ cu Rusia, inclusiv petrol şi gaz, a afirmat, luni, liderul interimar al Uniunii, deputatul Cătălin Drulă.

Situaţia din Ucraina a fost una dintre temele discutate, luni, în şedinţa Biroului Naţional al USR.

‘Astăzi, în Parlament, veţi auzi o grămadă de vorbe de la politicienii români. Ceea ce-i ajută pe vecinii noştri ucraineni în lupta cu un dictator scelerat sunt însă faptele. Asta a cerut şi preşedintele Zelenski comunităţii internaţionale şi România ar trebui să facă ce ţine de noi pentru a sprijini lupta cu forţele răului. Am decis să cerem Guvenului sistarea oricărei forme de comerţ cu Rusia – asta înseamnă şi gaz şi petrol, şi România şi UE trebui să fac acelaşi lucru -, să înceteze să finanţeze campania de război a acestui dictator nebun care ucide copii nevinovaţi’, a declarat Drulă într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.

Potrivit acestuia, ‘nu putem, pe de o parte, să spunem cât de şocaţi suntem de aceste imagini şi, pe de altă parte, să facem business cu Putin’.

‘Vasele ruseşti continuă să intre în Portul Constanţa. (…) Guvernul României, noi fiind o ţară în prima linie în frontul estic, trebuie să sisteze de urgenţă comerţul cu Rusia şi de asemenea să aibă curaj – şi Guvernul şi toate instituţiile statului implicate – să meargă după banii ruseşti care sunt legaţi de multe firme, de mediul politic din România’, a susţinut liderul USR.

El l-a criticat pe premierul Nicolae Ciucă, despre care a spus că ‘este un exponent al răului’.

‘Nicolae Ciucă, acest om care a declarat că după cariera militară nu-şi va distruge onoarea să intre în politică, nu numai că a intrat în politică, ci a devenit în aceste zile un exponent al răului, un continuator al unui sistem care militarizează din ce în ce mai mult societatea românească. (…) Nu trebuie să uităm aici rolul celor care sunt arhitecţii: Iohannis sprijinit de politicianul Eduard Hellvig. Un şef de serviciu secret n-ar trebui să facă politică. (…) Iohannis şi cu Hellvig îl păstoresc acum pe Ciucă, ca să devină continuatorul proiectului Iohannis. Nu putem accepta ca România să fie condusă de epoleţi şi vrem ca acest mesaj să se audă ferm şi tare’, a mai afirmat preşedintele USR.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks