AcasăPoliticaCele 19 spitale din cadrul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi...

Cele 19 spitale din cadrul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi 38 de spitale din Pari au semnat un parteneriat

Cele 19 spitale din cadrul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi 38 de spitale din Paris pot iniţia schimburi de experienţă, de bune practici şi de personal şi vor putea derula proiecte comune de formare profesională şi de cercetare în urma unui parteneriat semnat între cele două instituţii.

„Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) şi Assistance Publique – Hopitaux de Paris (AP-HP) au semnat, în premieră, un acord-cadru de cooperare internaţională, care deschide calea unui parteneriat deschis şi direct între cele 19 spitale din cadrul ASSMB şi cele 38 de spitale universitare administrate de AP-HP. Documentul, care marchează un moment istoric în relaţiile dintre comunităţile medicale din cele două capitale, a fost semnat de Oana Sivache, director general adjunct al ASSMB, şi Florence Veber, directorul Direcţiei Relaţii Internaţionale din cadrul AP-HP”, informează un comunicat de presă al ASSMB transmis AGERPRES.

Potrivit acordului-cadru, cele două instituţii au „interese comune şi obiective ştiinţifice, academice şi profesionale similare”, care vizează excelenţa în domeniul asistenţei medicale.

În acest context, cele două instituţii îşi exprimă intenţia de a stabili şi dezvolta proiecte de colaborare în domeniile îngrijirii medicale, cercetării clinice, formării profesionale şi managementului spitalicesc.

ASSMB şi AP-HP vor promova intens schimburile de bune practici şi de personal între spitalele pe care le administrează, în special în domenii precum chirurgia generală, activitatea de transplant, hematologia, adictologia, oncologia pediatrică şi pentru adulţi.

La sfârşitul săptămânii trecute, a fost semnat un acord de cooperare între Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca”, administrat de ASSMB, şi AP-HP, având în vedere şi colaborarea de tradiţie care există de mai mulţi ani între spitalul bucureştean şi Spitalul „Charles-Foix” din Paris.

Sursa: Agerpres

 

Articolul Cele 19 spitale din cadrul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi 38 de spitale din Pari au semnat un parteneriat apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks