AcasăPoliticaChina avertizează SUA că nu va tolera ”independenţa Taiwanului”

China avertizează SUA că nu va tolera ”independenţa Taiwanului”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării chinez, Tan Kefei, a declarat că Armata Populară de Eliberare (PLA) va susţine cu hotărâre suveranitatea naţională şi integritatea teritorială a ţării, fără a lăsa loc activităţilor separatiste de orice fel, în vederea „independenţei Taiwanului”, transmite vineri EFE, notează Agerpres.

Într-o conferinţă de presă susţinută joi, Tan a acuzat reprezentanţii Partidului Democrat Progresist (PDP), care guvernează Taiwan, că se înţeleg cu forţele externe pentru a obţine secesiunea insulei şi a fi de partea opusă a intereselor fundamentale ale naţiunii chineze.

El a învinuit, de asemenea, Statele Unite că au provocat tensiuni în Strâmtoarea Taiwan prin actele lor de interferenţă şi prin sprijinul acordat PDP, potrivit agenţiei de presă de stat Xinhua.

Tan a declarat că PLA este îndreptăţită să desfăşoare operaţiuni militare ca răspuns la aceste ameninţări şi a avertizat Washingtonul să nu se amestece în problema taiwaneză şi nici să nu-şi aprofundeze relaţiile cu insula.

„Taiwanul este China, iar problema Taiwanului este o chestiune internă pur chineză şi nucleul intereselor vitale ale Chinei”, a subliniat Tan.

Purtătorul de cuvânt chinez a îndemnat Statele Unite să renunţe la încercarea de a folosi Taiwanul pentru a îngrădi China şi să pună capăt „tacticilor salamului”, altfel spus, tehnica paşilor mărunţi care constă în creşterea treptată a presiunii asupra Beijingului.

Tan a reiterat că Beijingul se opune ferm oricărei forme de schimburi oficiale sau contact militar între Statele Unite şi Taiwan.

Relaţiile dintre Beijing şi Taipei s-au deteriorat vara trecută, după vizita pe insulă a preşedintei de atunci a Camerei Reprezentanţilor SUA, Nancy Pelosi, care a ridicat tensiunea în strâmtoare la cote fără precedent în ultimii ani.

Taiwan, cu care SUA nu întreţin relaţii oficiale, este unul dintre principalele motive de conflict dintre China şi SUA, în principal pentru că Washingtonul este principalul furnizor de arme pentru Taiwan şi ar fi cel mai mare aliat militar al său în cazul unui război cu gigantul asiatic.

Beijingul revendică suveranitatea asupra insulei, care a fost guvernată autonom sub numele oficial de Republica Chineză de când naţionaliştii Kuomintang s-au retras acolo în 1949, după ce au pierdut războiul împotriva armatei comuniste.

sursa – AGERPRES

Articolul China avertizează SUA că nu va tolera ”independenţa Taiwanului” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks