Acasă55Ciolacu: Nu am avut discuţii politice cu Robert Negoiţă; am avut o...

Ciolacu: Nu am avut discuţii politice cu Robert Negoiţă; am avut o discuţie ca între doi prieteni

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că nu a avut ‘discuţii politice’ cu Robert Negoiţă, ci a avut cu acesta o discuţie ‘ca între doi prieteni’. Întrebat despre ce a discutat cu Negoiţă, care a fost luni la sediul central al PSD, Ciolacu a spus: ‘Nu am avut discuţii politice cu Robert Negoiţă. Mă cunosc de foarte mult timp cu el, am fost colegi, suntem prieteni, am avut o discuţie ca între doi prieteni. Când voi lua o decizie, atât eum cât şi domnul Negoiţăm vă vom anunţa. Mă bucură deschiderea lui de a sta de vorbă’. Despre eventualitatea ca Negoiţă să ocupe o funcţie de conducere în partid deţinută în acest moment de Gabriela Firea, Ciolacu a afirmat: ‘Creionaţi o concurenţă între doamna Firea şi domnul Negoiţă care nu există’. ‘Robert Negoiţă este un primar de stânga. Dacă luăm structura sectoarelor, în acest moment, avem Sectorul 1, unde nu ştim cine a câştigat; avem Sectorul 2, unde, datorită unei candidaturi neinspirate a domnului Onţanu, am pierdut. Dacă vă uitaţi pe scorul pe care l-a avut Gabriela Firea, veţi vedea că structura Sectorului 2 rămâne în continuare una de stânga. Avem Sectorul 3, unde a câştigat Robert Negoiţă – un om de stânga, evident; Sectorul 4, unde a câştigat domnul Băluţă – un om de stânga; Sectorul 5, unde a câştigat domnul Piedone – să nu îmi spuneţi că este un om de dreapta; şi avem Sectorul 6, unde a câştigat un candidat al dreptei unite’, a menţionat acesta.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks