Acasă55Ciucă: Noile măsuri de sprijin la energia electrică şi gaze se vor...

Ciucă: Noile măsuri de sprijin la energia electrică şi gaze se vor aplica un an, după data de 1 aprilie

Comitetul interministerial pentru energie a decis noile măsuri de sprijin pentru protejarea populaţiei şi economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale, acestea urmând să fie aplicate pe o perioadă de un an, a declarat, joi, prim-ministrul Nicolae Ciucă.

‘Am decis noile măsuri pentru protejarea populaţiei şi economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale. Aceste măsuri vor fi aplicate timp de un an de zile, vor garanta predictibilitatea şi stabilitatea de care cetăţenii şi mediul de afaceri au nevoie. Astfel, la electricitate pentru clienţii casnici am stabilit următoarele: introducerea unui tarif social de 0,68 lei/kw cu TVA inclus pentru gospodăriile cu un consum lunar până în 100 de kw. Sunt peste 4 milioane de gospodării care se încadrează la acest tip de consum’, a precizat Ciucă, la Palatul Victoria.

El a adăugat că alte 4 milioane de gospodării care au un consum lunar de energie electrică între 100 şi 300 de kwh vor beneficia de un tarif de 0,80 lei/kwh cu TVA inclus.

‘Impactul acestui pachet de sprijin este estimat la 3,62 miliarde de lei’, a explicat premierul.

Potrivit acestuia, pentru clienţii noncasnici – IMM-uri, instituţii publice, spitale, şcoli, grădiniţe, lăcaşuri de cult, primării, universităţi, ONG-uri, precum şi alte astfel de instituţii – va fi un tarif unic de un leu/kwh, cu TVA inclus.

‘Impactul estimat pentru măsurile de sprijin al acestor categorii de beneficiari este de 5,54 miliarde de lei’, a evidenţiat Ciucă.

Premierul a explicat că pentru marii consumatori de energie se vor aplica scheme de ajutor de stat care vor asigura reducerea costurilor până la 20%.

În total, impactul estimat al măsurilor de sprijin pentru consumatorii casnici şi noncasnici este pentru electricitate în valoare de 9,16 miliarde de lei până la sfârşitul acestui an, a completat Nicolae Ciucă.

‘La gaze naturale, clienţii casnici care vor avea un consum anual de până la 1.200 mc vor beneficia de un tarif de 0,31 lei/kw. Impactul estimat, 2,8 miliarde lei până la sfârşitul anului. Pentru consumatorii noncasnici costul gazului natural va fi de 0,37 lei/kw şi aici ne referim la IMM-uri, (…) instituţii publice, spitale, şcoli, grădiniţe, lăcaşuri de cult, primării, universităţi, ONG-uri şi, de asemenea, instituţii similare, excluzând marii consumatori care vor beneficia de scheme separate. Impactul estimat – 2,5 miliarde de lei până la sfârşitul anului. Total impact estimat pentru măsurile de sprijin pentru plata facturilor la gaze naturale este de 5,3 miliarde de lei’, a declarat prim-ministrul.

El a completat că, împreună, măsurile pentru energie electrică şi pentru gazele naturale vor avea un impact total estimat de aproape 14,5 miliarde de lei până la finele acestui an.

Conform premierului Ciucă, implementarea noilor măsuri anunţate după data de 1 aprilie va permite continuarea ‘sustenabilă’ a eforturilor statului de a oferi protecţie populaţiei şi mediului afaceri, care, timp, de un an, vor avea o stabilitate a preţurilor cu respectarea pieţei libere.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks