AcasăStiri generaleCluj: Numărul dozelor de vaccin anti-COVID-19 este insuficient pentru centrele de vârstnici

Cluj: Numărul dozelor de vaccin anti-COVID-19 este insuficient pentru centrele de vârstnici

Numărul dozelor de vaccin anti-COVID-19 este insuficient, în prezent, în judeţul Cluj, pentru centrele de vârstnici, iar autorităţile locale au încetinit procesul, pentru a vedea de ce număr de doze vor dispune în viitor. ‘Nu e nicio problemă, e doar o problemă de număr de doze de vaccin, care nu sunt suficiente, şi atunci se fac toate lucrurile astea treptat’, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, prefectul Mircea Abrudean. Subprefectul Irina Munteanu a declarat, pentru AGERPRES, că procesul de vaccinare a vârstnicilor din centrele sociale continuă. ‘Este o problemă şi eu îi înţeleg perfect, doar trebuie să avem cu toţii puţină răbdare. La nivelul judeţului Cluj am centralizat datele de la toate centrele rezidenţiale publice şi private, care au însumat peste 2.000 de rezidenţi, în 50 de centre. O parte sunt publice, aparţinând de Direcţia Generală de Asistenţă Socială, cealaltă sunt private. Direcţia Generală de Asistenţă Socială a început vaccinarea încă din primele momente ale etapei a II-a, au vaccinat peste 700 de persoane până acum. Am continuat şi cu dializaţii în cele cinci centre de dializă. La fel, am continuat şi cu centrele rezidenţiale din mediul privat. Dar pe rând, cu multă grijă şi precauţie, pentru că suntem foarte limitaţi în ceea ce priveşte numărul de doze. Deci, procesul nu s-a oprit deloc. Însă, spre deosebire de ce intenţii aveam noi iniţial – şi am prioritizat această categorie la nivelul judeţului Cluj -, acum suntem foarte limitaţi ca număr de doze. Şi asta e problemă la nivel naţional şi european’, a spus Irina Munteanu. Aceasta a adăugat că pentru centrele rezidenţiale din judeţul Cluj ar fi nevoie de peste 5.000 de doze de vaccin.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks