AcasăStiri generaleCluj: TIFF aniversează 20 de ani de existenţă, între 23 iulie şi...

Cluj: TIFF aniversează 20 de ani de existenţă, între 23 iulie şi 1 august

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) va avea ediţia aniversară a 20-a între 23 iulie şi 1 august, la Cluj-Napoca, au anunţat organizatorii. ‘Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) va celebra 20 de ani de existenţă cu o nouă ediţie de anvergură, între 23 iulie şi 1 august 2021, în Cluj-Napoca. 10 zile de vară cu filme în premieră, invitaţi şi evenimente care vor puncta momente memorabile din cele două decenii de festival. În 2020, TIFF a fost primul mare festival european care a avut loc fizic, în timpul pandemiei, la un asemenea nivel. Măsurile stricte implementate de echipă au făcut ca cei 45.000 de participanţi să urmărească filme în aer liber, în deplină siguranţă, în 14 locaţii din Cluj şi din împrejurimi, locaţii în care echipa intenţionează să revină şi în 2021’, se arată într-un comunicat trimis, marţi, de organizatori. Potrivit sursei citate, în pregătirea ediţiei aniversare, echipa festivalului a lucrat de la început cu două scenarii: primul lua în calcul revenirea la perioada obişnuită pentru TIFF, datele anunţate iniţial fiind 28 mai – 6 iunie, iar cel de-al doilea miza pe faptul că evoluţia pandemiei va permite reluarea proiecţiilor în formula de anul trecut. ‘Contextul actual şi informaţiile oferite de autorităţi au determinat datele finale pentru TIFF 2021: 23 iulie – 1 august. Se lucrează la o ediţie mixtă, cu proiecţii în aer liber, dar şi în interior (dacă o va permite contextul, în limita capacităţii stabilite de autorităţi), cu speranţa că normele privind organizarea evenimentelor publice în aer liber se vor alinia celor din majoritatea ţărilor europene, unde numărul de persoane admis urcă la 1000 sau mai mult. Măsurile de siguranţă vor fi, ca şi anul trecut, prioritare’, se mai arată în comunicat. Organizatorii mai arată că, la fel ca anul trecut, o selecţie de filme va putea fi vizionată online, pe platforma de streaming TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro) şi că înscrierile filmelor continuă până pe 1 martie. ‘În 2002, TIFF s-a născut în ciuda tuturor condiţiilor de atunci, într-o ţară cu o industrie cinematografică în amorţire, în care sălile de cinema se goleau şi se închideau. Nimic nu a fost obişnuit în evoluţia noastră ca festival, deci nici aniversarea de 20 de ani nu avea cum să fie altfel decât specială. Ne dorim să rememorăm alături de cât mai mulţi fani, prieteni şi invitaţi dragi ai TIFF-ului momentele grozave pe care le-am trăit în aceste decenii. Am optat pentru cea mai sigură variantă în care putem s-o facem’, a declarat preşedintele TIFF, Tudor Giurgiu. Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks