AcasăStiri generaleCluj: Zeci de artişti români şi străini şi zece zile de muzică...

Cluj: Zeci de artişti români şi străini şi zece zile de muzică la Electric Castle

Zeci de artişti din România şi din străinătate îşi aşteaptă fanii în cele zece zile ale Festivalului Electric Castle, care va avea loc la Cluj-Napoca şi la Bonţida, în perioada 6-15 august.

‘Trei zile, şase scene, zeci de artişti pentru primul weekend al EC_Special, toate la castelul Banffy. Sigma şi Noisia revin aici, în format DJ Set, iar pentru fanii artiştilor olandezi va fi un moment emoţionant: Noisia este la ultimele show-uri după 20 de ani în topul muzicii electronice (…). Ben Bohmer, Eelke Kleijn şi Mind Against fac parte din acel grup de artişti pentru care fiecare performance înseamnă o explorare a muzicii electronice (…). Mult mai maturi şi ataşaţi stilului care i-a făcut cunoscuţi, Dj Marky, un ‘veteran’ al drum n bass, David Penn sau duo-ul minimalist HVBO completează, alături de alţi artişti, lista motivelor pentru care festivalierii sunt aşteptaţi să opteze pentru un sfârşit de săptămână petrecut exclusiv în Bonţida’, se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de organizatori.

Etapa Bonţida a Electric Castle va fi urmată de etapa Cluj-Napoca.

‘Din 9 august, EC_Special se mută în urban, în peste 20 de locaţii din Cluj-Napoca. Probabil cea mai aşteptată scenă, cea din Piaţa Unirii, va oferi, în fiecare seară, un mix de artişti români şi străini din toate zonele muzicale. Golan şi The Blaze (DJ set), duo-ul francez cu una dintre cele mai spectaculoase evoluţii din ultimii ani în muzica electronică, (…) Asaf Avidan, artistul israelian a cărui notorietate a ajuns atât de puternică încât are videoclipuri regizate de regizorul Wim Wenders, excentrica Aurora, senzaţia pop a muzicii norvegiene care se opreşte la Cluj chiar înaintea turneului ei american, mereu explozibilii Dubioza Kolektiv şi una dintre cele mai importante voci ale generaţiei sale, rapperul britanic Slowthai. IAMDDDB (…) şi show-ul Elenei Mîndru alături de orchestra Operei Naţionale Române Cluj probează că jazz-ul sună la fel de bine în amestec cu hip hop sau muzică simfonică. Şuie Paparude, Subcarpaţi, Irina Rimes, Alternosfera, Viţa de Vie, Coma, CTC şi Zdob şi Zdub completează afişul celor 7 seri în Piaţa Unirii’, se mai arată în comunicat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks