AcasăStiri generaleCNA: Mai multe posturi - somaţii publice, pentru încălcarea regulile de desfăşurare...

CNA: Mai multe posturi – somaţii publice, pentru încălcarea regulile de desfăşurare a campaniei electorale

Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat, marţi, cu somaţii publice, posturile Antena 3, B1 TV, Digi 24 TV, Realitatea Plus, Naşul TV şi Speranţa TV, din cauza încălcării prevederilor legislaţiei audiovizuale privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor. Potrivit unui comunicat al CNA, transmis AGERPRES, Consiliul a analizat, în şedinţa publică de marţi, rapoartele de monitorizare privind modul în care a fost reflectată în spaţiul audiovizual prima săptămână din campania electorală pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor şi a decis să aplice câte o somaţie publică următoarelor posturi: * Antena 3 – pentru încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (4), potrivit cărora ‘Radiodifuzorii sunt obligaţi să precizeze calitatea în care se exprimă persoanele invitate în emisiuni, cum ar fi cea de candidat sau de reprezentant al acestuia; în cazul posturilor de televiziune, numele şi calitatea persoanelor invitate vor fi vizibile pe ecran la momentul intervenţiei acestora’. La stabilirea sancţiunii s-a avut în vedere şi nerespectarea prevederilor art. 12 la difuzarea unui sondaj în cadrul emisiunii ‘Subiectiv’, ediţia din data de 11 noiembrie; * B1 TV – deoarece nu a respectat prevederile art. 8 alin. (4) la difuzarea emisiunilor ‘Dosar de politician’ din 9 şi 10 noiembrie şi ‘Breaking News’ din 11 noiembrie; * Digi 24 TV – pentru ‘Jurnalul de seara’ din 9 şi 10 noiembrie, ediţii transmise fără a se ţine cont de dispoziţiile art. 8 alin. (4); * Realitatea Plus – pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (4) şi ale art. 9 lit. (a) la difuzarea emisiunii ‘Jocuri de putere’. De asemenea, constatând încălcări ale Codului de reglementare a conţinutului audiovizual, CNA a decis să sancţioneze cu câte o somaţie publică posturile: * Realitatea Plus – pentru emisiunea ‘Culisele Statului Paralel’ din 12 noiembrie, difuzată cu încălcarea dispoziţiilor art. 40 alin. (1) şi (3); * Naşul TV – pentru ediţia din 5 octombrie a emisiunii ‘Naşul Special’, difuzată fără a fi respectate prevederile art. 40 alin. (5) şi (6); * Speranţa TV – pentru că nu a respectat prevederile art. 47 alin. (2) în cadrul emisiunii ‘Lecţia de viaţă’ din 11 octombrie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks