Acasă55Coaliţia de guvernare se reuneşte la ora 17,00 în prima şedinţă de...

Coaliţia de guvernare se reuneşte la ora 17,00 în prima şedinţă de la revocarea lui Vlad Voiculescu

Coaliţia de guvernare se reuneşte luni, de la ora 17,00, în prima şedinţă de la revocarea lui Vlad Voiculescu

din funcţia de ministru al Sănătăţii.

‘Nu cedăm. Nu îl schimbăm pe Florin Cîţu. Nu dăm niciun alt minister decât cele negociate în decembrie, nu dăm nicio agenţie guvernamentală în plus faţă de ce s-a negociat. Nu vă pot spune că în seara asta, după coaliţie, va ieşi fum alb. Probabil, ambele partide vor sta pe poziţii de forţă, dar pot să vă garantez, aşa cum am făcut-o şi în decembrie, că până mâine seară lucrurile se vor încheia şi vom merge mai departe în aceeaşi formulă’, a declarat prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, înainte de şedinţa conducerii liberalilor, care are loc la Parlament.

Premierul Florin Cîţu a decis, miercuri, revocarea din funcţie a lui Vlad Voiculescu. Duminică, el a spus că aşteaptă ca USR PLUS să desemneze noul ministru al Sănătăţii.

‘Aştept desemnarea ministrului Sănătăţii de la USR PLUS, este un portofoliu care revine USR PLUS, până atunci voi asigura interimatul şi mă voi asigura că lucrurile funcţionează bine. (…) Tot ce înseamnă discuţii politice vor avea loc la discuţia din coaliţie cu cele trei formaţiuni politice’, a declarat Florin Cîţu, după ce a participat la şedinţa Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei de la Ciolpani.

Liderii USR PLUS au criticat în ultimele zile decizia de revocare din funcţie a lui Vlad Voiculescu, susţinând că a fost unilaterală. Ei au solicitat o întrunire de urgenţă a coaliţiei de guvernare pentru a discuta despre retragerea încrederii prim-ministrului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks