AcasăStiri generaleConducerea SM Hunedoara: Transformarea spitalului în unitate exclusiv COVID-19 este o decizie...

Conducerea SM Hunedoara: Transformarea spitalului în unitate exclusiv COVID-19 este o decizie nefericită

Conducerea Spitalului Municipal (SM) ‘dr. Alexandru Simionescu’ din Hunedoara consideră că decizia Ministerului Sănătăţii prin care unitatea medicală se transformă în una ce va trata doar bolnavii de COVID-19 este una ‘nefericită şi nepotrivită’, deoarece privează persoanele din cele mai populat oraş al judeţului şi cu un număr mare de pensionari de internările în spital pentru diverse alte afecţiuni. ‘Din punctul nostru de vedere, al managementului spitalului, este o decizie nefericită şi nepotrivită. Această decizie, ca Spitalul Municipal ‘dr. Alexandru Simionescu’ să devină spital exclusiv COVID privează locuitorii municipiului Hunedoara şi pe cei ai zonelor limitrofe, printre care sunt 22.000 de pensionari, de serviciile medicale non-COVID. Pacienţii vor trebui să meargă acum pentru internare la spitalele din jur – Deva, Orăştie, Haţeg, Simeria, lucru care nu este tocmai potrivit din punctul meu de vedere’, a declarat joi, pentru AGERPRES, managerul SM Hunedoara, Radu Budae. El a menţionat că de la primele semnale că spitalul s-ar putea transforma în unitate COVID-19 a transmis factorilor responsabili, împreună cu primarul municipiului, Dan Bobouţanu, faptul că va fi o decizie ‘greşită’, deoarece unitatea medicală se ocupă de populaţia din cel mai mare oraş al judeţului Hunedoara. În opinia sa, organizarea spitalului ar fi trebuit menţinută aşa cum a fost până acum, cu o zonă dedicată pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus şi cu o alta rezervată bolnavilor suferinzi de alte afecţiuni, aşa cum s-a procedat la unitatea medicală din municipiul Hunedoara încă de la debutul pandemiei. În ceea ce priveşte bolnavii non-COVID-19 internaţi acum în spital, aceştia vor fi externaţi natural într-un termen de şapte zile, agreat cu Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara. ‘Bolnavii care sunt internaţi vor fi externaţi de vineri într-un termen agreat cu DSP Hunedoara, de 7 zile. Vom pregăti spitalul, vom face circuitele şi ne vom pregăti pentru scenariul COVID. Din calculele pe care le-am făcut împreună cu colegii mei de la Tehnic, cred că vom putea extinde capacitatea până la 250 de pacienţi internaţi, pentru că trebuie ţinut cont de reţelele care trebuie să alimenteze zona unde o să fie pacienţii COVID, în special cu oxigen’, a mai arătat managerul SM Hunedoara. În prezent, în Spitalul Municipal Hunedoara sunt trataţi 85 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks