AcasăPoliticaConfederaţia Cartel Alfa: „Nu acceptăm tăierile bugetare pe care Guvernul vrea să...

Confederaţia Cartel Alfa: „Nu acceptăm tăierile bugetare pe care Guvernul vrea să le facă mascate în aşa-zise ajustări”

Confederația Cartel Alfa critică dur întâlnirea cu Președinția, pe care o consideră un simplu exercițiu de imagine. Sindicaliștii cer consultări reale și transparente pe tema celor 80 de măsuri fiscal-bugetare discutate de partide, notează stirileprotv.ro.

CNS Cartel Alfa respinge varianta tăierilor bugetare „mascate în «ajustări»” şi solicită „consultări reale” cu Administraţia Prezidenţială, apreciind că întâlnirea din 12 iunie, de la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Nicuşor Dan şi consilieri ai acestuia a fost, „din păcate, mai degrabă o informare unilaterală decât un dialog real”.

Potrivit Cartel Alfa, aceştia „au luat notiţe, dar nu au prezentat nicio listă concretă de măsuri, iar răspunsurile au fost vagi şi parţiale”.

Sindicaliştii cer „transparenţă completă” privind lista celor 80 de măsuri discutate de partidele politice.

„Nu putem accepta ca viitorul a milioane de lucrători şi pensionari să fie decis în spatele uşilor închise, în lipsa unei consultări reale şi oneste”, afirmă Cartel Alfa.

„În urma protestului organizat de CNS Cartel ALFA în data de 12 iunie 2025 la Palatul Cotroceni, pe 16 iunie, a avut loc o întâlnire între confederaţiile sindicale şi preşedintele României, însoţit de consilierii săi din zona patronală. Întâlnirea a fost, din păcate, mai degrabă o informare unilaterală decât un dialog real.

Reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale au luat notiţe, dar nu au prezentat nicio listă concretă de măsuri, iar răspunsurile au fost vagi şi parţiale, formulate doar spre finalul discuţiei”, menţionează CNS Cartel Alfa într-un comunicat de presă.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks