Acasă652Consilierul prezidenţial Diana Păun: Progres al tratamentului HIV/SIDA; speranţa de viaţă apropiată...

Consilierul prezidenţial Diana Păun: Progres al tratamentului HIV/SIDA; speranţa de viaţă apropiată de a unei persoane neinfectate

Consilierul prezidenţial Diana-Loreta Păun a declarat că există un ‘progres substanţial’ în ceea ce priveşte tratamentul HIV/SIDA care oferă în prezent pacienţilor o speranţă de viaţă apropiată de cea a unei persoane neinfectate, ţinta la nivel global fiind de eliminare a epidemiei până în anul 2030.

‘Cred că această evoluţie favorabilă este valabilă şi pentru România. Dacă astăzi ştiinţa medicală ne oferă instrumente pentru a reuşi să punem capăt epidemiei HIV/SIDA, nu trebuie să uităm obstacolele care împiedică realizarea acestui obiectiv, precum accesul la servicii de specialitate mai ales pe perioada pandemiei (n.r. de COVID) şi administrarea tratamentului. Trebuie să acordăm prioritate problematicii extinderii rezistenţei medicamente retrovirale şi diagnosticării precoce a infecţiei cu HIV’, a afirmat, vineri, Diana Păun, la dezbaterea ‘Programul de tratament HIV – prezent şi perspective’.

Potrivit Dianei Păun, stigmatizarea persoanelor cu HIV/SIDA reprezintă încă ‘o piedică importantă’ în tratarea infecţiei.

‘Avem nevoie de un cadru strategic unitar care să ne orienteze intervenţiile de coordonare, de colaborare intersectorială, de acoperire a lacunelor la nivelul intervenţiilor, inclusiv de finanţare în perspectiva retragerii sprijinului internaţional în domeniu. Este important să continuăm abordarea complexităţii HIV/SIDA dintr-o perspectivă multidisciplinară, cu implicarea pacienţilor, a asociaţiilor de pacienţi şi susţinerea eforturilor pe termen lung’, a adăugat consilierul prezidenţial.

Dezbaterea ‘Programul de tratament HIV – prezent şi perspective’ este organizată, în format online, de Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA, cu ocazia Zilei Mondiale SIDA (1 decembrie).

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks