AcasăStiri generaleConsiliul Judeţean Timiş a introdus bilet unic de intrare pentru muzeele sale...

Consiliul Judeţean Timiş a introdus bilet unic de intrare pentru muzeele sale din Timişoara

Consiliul Judeţean (CJ) Timiş a introdus bilet unic de intrare în cele trei muzeele din subordine, Muzeul Naţional de Artă, Muzeul Naţional al Banatului şi Muzeul Satului Bănăţean, la un preţ de jumătate din valoarea anterioară, sistemul fiind apreciat mai ales de turiştii care vizitează oraşul pentru city-break.

‘Mulţi turişti vin în Timişoara pentru city-break-uri, pentru una sau două zile. Biletul unic scurtează timpul petrecut la casierii, dar îi şi îndrumă către toate cele trei muzee. Experienţa lor în Timişoara este astfel mai amplă. Ne-am dorit să fim în pas cu lumea, cu atât cu mai mult cu cât fluxul de turişti români şi străini va creşte în următorii ani. Este o măsură care a fost cerută şi de către reprezentanţii HORECA, în urma consultărilor pe care le-am avut cu aceştia’, a declarat, miercuri, vicepreşedintele CJ Timiş, Alexandru Proteasa, într-un comunicat remis AGERPRES.

Iniţiativa este menită să crească atractivitatea Timişoarei ca destinaţie de city-break, să faciliteze accesul turiştilor în muzee şi să stimuleze activitatea agenţiilor de turism, care pot achiziţiona acum bilete la preţ redus pentru grupuri mari de turişti, de 18 lei de persoană.

Preţul pentru un bilet individual este de 24 de lei.

Valoarea cumulată pentru vizitarea celor trei muzee era până la adoptarea hotărârii de CJ de 41,67 lei, respectiv 16,67 lei la Muzeul Naţional al Banatului, 5 lei la Muzeul Satului Bănăţean şi 20 de lei la Muzeul Naţional de Artă Timişoara. În plus, vizitatorii erau nevoiţi să apeleze la trei casierii pentru achiziţionarea biletului de intrare, cu consumul de timp aferent.

Potrivit vicepreşedintelui CJ Timiş, Alexandru Proteasa, acesta este un pas firesc, în pas cu marile oraşe ale Europei, care va creşte numărul de vizitatori şi facilitează accesul în muzee.

Pe lângă introducerea biletului unic de 24 de lei, s-a stabilit şi crearea unor abonamente, la un preţ de 95 de lei pentru cel săptămânal şi 190 de lei pentru cel lunar. La achiziţionarea a cel puţin 20 de bilete, preţul scade la 18 lei de persoană.

Măsura mai are ca scop şi creşterea accesului cetăţenilor la cultură, asigurarea unei infrastructuri culturale adecvate şi stimularea activităţilor specifice.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks