AcasăStiri generaleConsiliul Local Sector 2 a aprobat acordarea a 21.517 burse pentru elevi

Consiliul Local Sector 2 a aprobat acordarea a 21.517 burse pentru elevi

Consiliul Local Sector 2 a aprobat, în şedinţa de joi, în unanimitate, acordarea a 21.517 burse elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, aferente semestrului I al anului şcolar.

Viceprimarul Alexandra Chirilă a arătat că în baza acestei hotărâri va fi menţinut cuantumul burselor din anul anterior.

‘Avem aproximativ 21.500 de burse de merit, de performanţă, sociale… Am hotărât să păstrăm în acest semestru cuantumul burselor. Am avut discuţii şi cu Consiliul Elevilor, am avut discuţii pe tema burselor şi cu celelalte sectoare. În acest moment vă propun să votăm bursele cum au fost anul trecut şi urmează să vedem semestrul viitor’, a spus ea.

Sunt prevăzute 29 de burse de performanţă, dintre care:

– o bursă de 1.000 de lei/lună pentru calificare în loturile de pregătire pentru competiţii internaţionale;

– 15 burse de câte 550 de lei/lună pentru locul I la etapele naţionale la competiţii/concursuri cultural-artistice, sportive sau tehnico-ştiinţifice;

– 12 burse de câte 525 de lei/lună pentru locul II la etapele naţionale la competiţii/concursuri cultural-artistice, sportive sau tehnico-ştiinţifice;

– o bursă de 500 de lei/lună pentru locul III la etapele naţionale la competiţii/concursuri cultural-artistice, sportive sau tehnico-ştiinţifice.

De asemenea, hotărârea prevede 16.575 de burse de merit, dintre care:

– 1.187 de burse de câte 600 de lei lunar pentru elevi cu media 10;

– 8.402 de burse de câte 300 de lei lunar pentru elevi cu medii între 9,50-9,99;

– 4.653 de burse de câte 155 de lei pe lună pentru elevi cu medii între 9,00-9,49;

– 2.333 de burse de câte 100 de lei lunar pentru elevi cu medii între 8,50-8,99.

Mai sunt prevăzute 500 de burse de studiu de câte 200 de lei pe lună şi 4.394 de burse sociale, dintre care:

– 1.787 de burse de câte 350 de lei/lunar pentru elevi orfani sau bolnavi;

– 909 de burse de câte 150 de lei pe lună pentru elevi care provin din mediul rural;

– 1.698 de burse de câte 350 de lei lunar pentru elevi care provin din familii cu venituri mici.

Nu în ultimul rând, sunt stipulate 19 burse sociale ocazionale de câte 350 de lei pe an.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks