AcasăStiri generaleConstanţa: 21 de terase construite fără autorizaţie de agenţi economici, în curs...

Constanţa: 21 de terase construite fără autorizaţie de agenţi economici, în curs de demolare

Un număr de 21 de terase construite fără autorizaţie pe domeniul public sunt în curs de demolare, în municipiul Constanţa, după ce agenţii economici respectivi au fost notificaţi de primărie ca în 48 de ore de la primirea înştiinţărilor să desfiinţeze construcţiile nelegale, a informat, miercuri, administraţia locală. Identificarea construcţiilor ilegale a fost făcută de poliţiştii locali la sfârşitul anului trecut. ‘Având în vedere că mai mulţi agenţi economici din municipiul Constanţa şi-au extins terasele pe domeniul public mai mult decât era prevăzut în autorizaţia de construire care le fusese acordată, poliţiştii locali constănţeni au derulat la finalul anului trecut o amplă campanie de identificare a acestora. În urma controalelor, s-a constatat existenţa unui număr de 21 de construcţii cu destinaţia de terase, amplasate adiacent spaţiilor comerciale pe domeniul public sau privat al municipiului Constanţa, fără a deţine autorizaţie de construire necesară conform Legii 50/1991’, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Primăria Constanţa. Agenţii economici în cauză au fost somaţi să desfiinţeze terasele pe care le-au construit abuziv. ‘Operatorii economici în cauză au fost notificaţi ca în termen de 48 de ore de la primirea înştiinţărilor să desfiinţeze construcţiile nelegale. Drept urmare, proprietarii teraselor au început sa se conformeze somaţiilor şi până la această dată unii dintre ei au demolat construcţiile amenajate abuziv, alţii sunt în curs de demolare. Poliţiştii locali vor monitoriza activitatea agenţilor economici, iar cei care vor refuza să ia măsuri în sensul desfiinţării vor fi sancţionaţi în conformitate cu prevederile Legii 50/1991, iar construcţiile vor fi desfiinţate pe cale administrativă’, a menţionat municipalitatea.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks