AcasăStiri generaleConstanţa: Coliziune între un autotren şi o autoutilitară pe A2 - o...

Constanţa: Coliziune între un autotren şi o autoutilitară pe A2 – o persoană rănită; circulaţia oprită pe sensul către Bucureşti

O persoană a fost rănită în urma coliziunii faţă-spate între un autotren şi o autoutilitară, pe autostrada A2 în apropierea localităţii constănţene Murfatlar, victima, unul dintre şoferi, fiind scoasă de pompieri dintre fiarele contorsionate.

Traficul rutier în zona producerii accidentului rutier este oprit pe A2, pe sensul către Bucureşti, pentru a-şi putea continua deplasarea şoferii deviind traseul prin parcarea de la kilometrul 196.

‘Pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, la km 197, pe sensul către Bucureşti, a avut loc o coliziune faţă-spate între un autotren şi o autoutilitară. Potrivit primelor informaţii, în urma accidentului, o persoană a rămas încarcerată. Traficul rutier este deviat, pe sensul către capitală, prin parcarea de la km 196’, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, au fost mobilizate două autospeciale de pompieri, trei echipaje medicale, precum şi elicopterul SMURD.

Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa a anunţat că persoana rănită este conştientă, cu politraumatism major.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks