AcasăStiri generaleConstanţa: O profesoară a fost găsită decedată în casă, cu urme de...

Constanţa: O profesoară a fost găsită decedată în casă, cu urme de ştrangulare şi mâinile legate

O femeie de aproximativ 50 de ani, profesoară de psihologie, a fost găsită joi decedată de către pompieri, în locuinţa sa din Cernavodă, existând suspiciuni că ar fi fost omorâtă.

Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că victima a fost găsită cu urme de ştrangulare pe gât, cu o pereche de şosete în gură, cu mâinile legate la spate şi cu faţa în jos.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ‘Dobrogea’, pompierii au fost mobilizaţi în urma primirii unui apel la 112.

‘În această dimineaţă, în jurul orei 9,00, prin apel unic pe 112, am fost solicitaţi să intervenim pentru deblocarea unei uşi în Cernavodă. La faţa locului s-au deplasat colegii de la Detaşamentul Cernavodă cu o autospecială de stingere şi o autospecială de descarcerare şi, de asemenea, în sprijin o ambulanţă SAJ. Sosiţi la faţa locului, pompierii au deblocat uşa cu mijloacele din dotare şi în casă a fost găsită o persoana de sex feminin, în vârstă de aproximativ 50 de ani, care a fost declarată decedată’, a transmis ISU.

Femeia găsită moartă fusese profesoară de psihologie la Medgidia şi, conform unor vecini, persoana care în ultimul timp a fost văzută în locuinţa acesteia este un muncitor care îi montase jaluzele la ferestrele locuinţei.

Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, ancheta în acest caz este în derulare, fiind suspiciuni de comiterea infracţiunii de omor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks