AcasăStiri generaleConstanţa: SCJU a crescut capacitatea de tratare a pacienţilor COVID-19

Constanţa: SCJU a crescut capacitatea de tratare a pacienţilor COVID-19

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa a suplimentat capacitatea de tratare a pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2 cu 24 de noi paturi dotate cu echipamente speciale de reanimare, prin recompartimentare şi crearea circuitelor speciale în Secţia Chirurgie 1, a declarat, pentru AGERPRES, managerul unităţii, prof. dr. Ioan Tiberiu Tofolean. Potrivit managerului SCJU, Tiberiu Tofolean, în urma deciziilor luate în forurile administrative a fost deschisă o nouă capacitate de internare în regim de terapie intensivă a bolnavilor diagnosticaţi cu SARS-CoV-2 după amenajarea în cadrul Secţiei Chirurgie 1 a unui sector special cu 24 de paturi cu instalaţii de oxigen şi circuit dedicat pentru transportarea bolnavilor. ”Noul sector de 24 de paturi pentru bolnavii cu SARS-CoV-2 trataţi în stare de urgenţă, deschis la Chirurgie 1, poate fi extins în continuare şi, de asemenea, am închiriat şi urmează să punem în funcţiune, în curtea spitalului, săptămâna această, o linie completă de 16 containere medicale prin care realizăm extensia UPU cu circa 20-22 de paturi de terapie intensivă”, a declarat Tofolean. Totodată, în cadrul măsurilor de extindere a capacităţii pentru asigurarea asistenţei de urgenţă bolnavilor cu COVID-19, la SCJU Constanţa a fost suplimentat numărul paturilor dotate cu oxigen prin achiziţionarea de noi concentratoare de oxigen, crescând şi capacitatea de testare PCR odată cu detaşarea personalului necesar în cadrul Laboratorului de Biologie Moleculară, care are acum capacitate de lucru nonstop pe parcursul a şapte zile. ”În ultimă instanţă, am solicitat şi ni s-a alocat o autospecială pentru păstrare temporară şi transport în regim frigorific, din dotarea ISU Iaşi, pentru creşterea capacităţii la morga spitalului, pregătindu-ne astfel pentru situaţii neprevăzute”, a mai precizat, pentru AGERPRES, dr. Ioan Tiberiu Tofolean. AGERPRES / (AS – autor: Dan Mihăescu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks