AcasăStiri generaleCORECTIE: Romaşcanu: Suntem în situaţia fratelui mai mare care trebuie să ofere...

CORECTIE: Romaşcanu: Suntem în situaţia fratelui mai mare care trebuie să ofere din ce a strâns ca experienţă

CORECTIE LA STIREA CU ID 7175982 DIN 2022-05-16 18:26:14

Bucureşti, 16 mai /Agerpres/ – Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a afirmat luni că România se află în situaţia fratelui mai mare pentru Republica Moldova şi ‘trebuie să ofere din ce a strâns ca experienţă’.

‘Noi avem avantajul istoric de a fi urmat un drum european, iată, de 15 ani deja, care a venit către noi cu foarte multe plusuri. A venit cu proceduri, cu legislaţie, cu bani. Moldova nu a avut parte de aşa ceva. Suntem în situaţia fratelui mai mare care trebuie să ofere din ce a strâns ca experienţă, din ce poate da ca bani. Sigur că schimburile culturale se întâmplă cu sau fără voia noastră. Lucrurile se întâmplă tot timpul de ambele maluri’, a spus Romaşcanu, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său din Republica Moldova, Sergiu Prodan.

Lucian Romaşcanu a informat că pe parcursul vizitei ministrului moldovean, care a avut o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai unor instituţii culturale bucureştene, s-a stabilit ‘cum putem noi ajuta’ Republica Moldova.

‘Ce s-a întâmplat în aceste trei zile a fost de cum putem noi ajuta. Şi avem acel acord de ajutor financiar de 100 de milioane de euro către Republica Moldova şi îmi doresc foarte tare să-l sprijin pe ministrul Sergiu Prodan să obţină cât mai mult posibil din acei bani pentru monumentele şi instituţiile culturale din Moldova, îmi doresc foarte tare să avem posibilitatea ca toată legislaţia care stă la baza fenomenului cultural din România (…) s-o putem transfera şi către Republica Moldova. Există foarte multă nevoie de colaborare chiar şi pe proiecte comune cu UNESCO. Avem foarte multe lucruri de făcut’, a detaliat Romaşcanu.

Ministrul Culturii a promis că va contribui ‘cu tot ce poate’ la restaurarea Teatrului Naţional din Chişinău ‘care are 100 de ani şi care, din păcate, este într-o stare nu foarte bună’. În acest sens, un consilier al ministrului urmează să se ocupe de strângerea de fonduri pentru Teatrul Naţional din Chişinău, a adăugat Lucian Romaşcanu.

El a mai anunţat că renumitul compozitor Eugen Doga şi solista de operă Elena Moşuc au primit din partea Ministerului Culturii din România câte o plachetă de onoare pentru contribuţia la dezvoltarea culturii române, iar directorul Teatrului Naţional din Chişinău, Petru Hadârcă, va prezenta, la Bucureşti, pe 22 mai, un film despre istoria acestui teatru.

În context, Sergiu Prodan a arătat că se doreşte ‘sincronizarea’ ministerelor Culturii de pe cele două maluri ale Prutului şi a amintit o serie măsuri de sprijin pentru Republica Moldova întreprinse de România de-a lungul anilor.

‘Şi aici mă refer la subvenţionare nerambursabilă pentru restaurarea obiectivelor culturale, monumentelor istorice. S-a restaurat Muzeul Naţional de Artă din Chişinău, Sala cu Orgă din Chişinău, s-a construit pe loc viran, de la zero, Teatrul Dramatic din Cahul şi multe alte acţiuni care au fost întreprinse şi se întreprind în continuare. Pe durata acestor ani am simţit suportul României, indiferent de ce coloratură politică avea o guvernare sau alta. În acest moment ne bucurăm de un suport necondiţionat şi maxim’, a mai spus Sergiu Prodan.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks