AcasăStiri generaleCorina Chiriac: Una din problemele carierei a fost să găsesc pungi în...

Corina Chiriac: Una din problemele carierei a fost să găsesc pungi în care să-mi ţin hainele

Rochii de scenă, premii şi trofee, afişe ale unor spectacole, fotografii şi desene de familie pot fi văzute în expoziţia ‘Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste’ deschisă la Muzeul Naţional de Istorie a României până pe 10 aprilie.

În cadrul unei întâlniri de prezentare a donaţiei făcute către MNIR, Corina Chiriac a povestit despre greutăţile pe care le-a avut atât pentru păstrarea rochiilor de scenă, cât şi a documentelor de familie.

‘Cea mai mare problemă în anii ’80 (…) era să găseşti pungi de plastic lungi. (…) Pentru mine, care călătoream, era o victorie să cumpăr din străinătate pungi lungi pentru rochiile care toate erau făcute din banii câştigaţi pe munca mea. (…) Una din problemele carierei mele a fost să găsesc pungi în care să-mi ţin hainele. Treaba asta am făcut-o timp de aproape 45 de ani. Cam după primii ani de carieră au început să se adune rochiile. (…) În ziua în care am luat legătura cu curatorii muzeului eu m-am gândit prima dată la documente, la documentele de familie, care, de asemenea, au fost păstrate în familia noastră cu sfinţenie’, a afirmat Corina Chiriac.

Artista a povestit că îşi achiziţiona materiale pentru rochii din fiecare oraş pe care-l vizita.

‘Fiecare paietă era adusă de undeva, fiecare voal, fiecare tulle, cum ajungeam într-un oraş făceam repetiţia pentru spectacol/televiziune şi întrebam translatorul sau pe cine era cu noi unde e un magazin cu materiale, un magazin cu accesorii’, a povestit Corina Chiriac.

Ea a declarat că este încântată de faptul că rochiile sunt expuse şi pot fi văzute de public şi a mărturisit că este pentru prima dată când vede toate rochiile, ‘în acelaşi timp’.

‘E prima oară când văd rochiile, toate, în acelaşi timp, pentru că de obicei le vedeam când le scoteam din pungi, le îmbrăcam la televiziune, repede veneam cu ea acasă, punga, dulapul sau cutiile mari de carton’, a mai spus Corina Chiriac.

Ştefania Dinu, director general adjunct al Muzeului Naţional Cotroceni, a afirmat că gestul Corinei Chiriac de a dona obiecte de familie Muzeului Naţional de Istorie a României este unul de generozitate şi de mare nobleţe.

‘Este o expoziţie care povesteşte viaţa a trei generaţii – străbunicii, bunicii, părinţii doamnei Corina Chiriac – care ne înfăţişează prin fotografii documente, obiecte de familie, scrisori, amintiri de nepreţuit al doamnei Corina Chiriac, amintiri pe care le-a păstrat cu grijă, le-a ţinut aproape şi pe care acum le-a încredinţat spre păstrare colegilor de la Muzeul Naţional de Istorie a României. Este un lucru de apreciat, generos. Cea de-a doua parte a expoziţiei este dedicată marii artiste şi vedetei Corina Chiriac. Momente foarte frumoase din activitate, din carieră se regăsesc în expoziţie, iar acest gen de a dona aceste obiecte de familie primului muzeu al ţării, Muzeul Naţional de Istorie a României, este un gest de generozitate şi de mare nobleţe’, a declarat Ştefania Dinu.

Scriitoarea Alina Pavelescu, director adjunct al Arhivelor Naţionale, a apreciat că actele şi documentele donate de Corina Chiriac către MNIR reprezintă ‘o felie de timp’ cu o istorie a unei familii româneşti.

‘Este un fel de felie de timp care se întinde pe un secol şi jumătate, cu o istorie a unei familii din clasa de mijloc românească, aşa cum rareori ai ocazia să vezi. (…) Faptul că cineva are conştiinţa istoriei şi face o astfel de donaţie în România, e ceva cu totul excepţional, şi cu totul de ajutor pentru istorici de azi şi de mâine. (…) Aceste documente sunt deosebit de valoroase din punct de vedere istoric’, a declarat Alina Pavelescu.

Expoziţia, deschisă la începutul lunii februarie, va putea fi vizitată până pe 10 aprilie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks