AcasăStiri generaleCoronavirus: Agenţia Europeană pentru Medicamente anunţă publicarea neautorizată a unor e-mailuri despre...

Coronavirus: Agenţia Europeană pentru Medicamente anunţă publicarea neautorizată a unor e-mailuri despre vaccinuri

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat vineri că mai multe e-mailuri interne şi confidenţiale privind procesul de evaluare a vaccinurilor anti-COVID-19 au fost publicate neautorizat pe internet luna trecută, după un atac informatic, transmite Reuters. Organismul Uniunii Europene pentru evaluarea produselor medicamentoase nu a dat alte detalii, dar a criticat efectele scurgerii de informaţii, susţinând că ‘o parte din corespondenţă a fost manipulată de infractori înainte de publicare, într-un mod care poate submina încrederea în vaccinuri’. EMA a arătat însă că nu există motive de îngrijorare privind procedurile sale, în special acum, când creşterea numărului de cazuri de infectare cu coronavirus în Europa necesită aprobarea rapidă a vaccinurilor. ‘A existat întotdeauna un consens în întreaga UE de a nu se compromite standardele ridicate de calitate. Autorizaţiile sunt acordate când dovezile arată convingător că beneficiile vaccinării sunt mai mari decât orice riscuri legate de vaccin’, afirmă agenţia. Încercările de atacuri informatice împotriva organizaţiilor sanitare şi medicale s-au intensificat în timpul pandemiei; hackerii – de la cei susţinuţi de unele state până la infractorii informatici – caută informaţii valoroase. EMA nu a nominalizat nicio terţă parte afectată de furtul de informaţii, dar Pfizer şi BioNTech au comunicat că atacul respectiv a permis accesarea documentelor lor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks