AcasăStiri generaleCoronavirus: Berlinul devine un punct fierbinte pe harta contaminărilor, depăşind pragul critic...

Coronavirus: Berlinul devine un punct fierbinte pe harta contaminărilor, depăşind pragul critic de 50 cazuri la 100.000 de locuitori

Berlinul a înregistrat mai mult de 50 cazuri de coronavirus de tip nou la 100.000 de locuitori într-o perioadă de şapte zile, depăşind un prag critic, ceea ce este posibil să ducă la impunerea de restricţii mai dure în capitala germană, informează joi dpa. Ministrul german al sănătăţii Jens Spahn şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu ratele mari de infectare din Berlin, ce au fost înregistrate în patru districte centrale ale oraşului. Spahn a criticat ‘abordarea ignorantă a pandemiei’ din partea unor cetăţeni germani şi a salutat decizia guvernului de land de a introduce restricţii asupra vieţii de noapte şi reuniunilor sociale. În capitala federală, majoritatea magazinelor, toate barurile şi restaurantele vor fi închise între orele 23.00-06.00 începând de sâmbătă şi până cel puţin la 31 octombrie. Germania a raportat joi 4.058 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, cu peste 1.200 mai multe decât în urmă cu o zi şi cel mai ridicat bilanţ pe o zi înregistrat începând din data de 11 aprilie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks